Cea mai caldă zi a anului: vor fi 36 de grade Celsius la umbră. Cum ne ferim de caniculă

Data publicării:

Vremea va fi caniculară și, local, deosebit de caldă în sudul, sud-estul și vestul țării, iar maximele termice se vor apropia de valoare de 40 de grade Celsius.

Medicii recomandă evitarea spațiilor aglomerate, precum piețele sau mijloacele de transport în comun. Canicula nu trebuie înfruntată fără pălării, umbrele și ochelari de soare. Îmbrăcămintea recomandată este cea din țesături naturale, în culori deschise.


De asemenea, sunt necesare hidratarea corespunzătoare (1,5-2 litri de lichide), evitarea consumului de alcool și consumarea de fructe și legume proaspete.

La Oradea, administrația locală a instalat deja adăposturile aniticaniculă. Începând de astăzi, acestea vor fi deservite de asistenţi medicali care vor asigura primul ajutor.

Cele cinci adăposturi, dotate cu aer condiţionat şi rezerve de apă, sunt amplasate în zone aglomerate ale oraşului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri