Cei trei turişti care s-au rătăcit în Bucegi au fost coborâţi de pe munte

Data publicării:
turisti salvati jandarmeria bv

Cei trei turişti care s-au rătăcit duminică în Munţii Bucegi au fost coborâţi în siguranţă de pe munte şi se vor caza în staţiunea Bran. Iniţial, salvatorii au crezut că aceştia sunt britanici, deoarece vorbeau foarte bine în limba engleză, însă odată ce au ajuns la ei au aflat că sunt cetăţeni germani.

turisti salvati jandarmeria bv
Foto: Jandarmeria Brașov

Operaţiunea de salvare s-a încheiat duminică seară, în jurul orei 20.45, intervenţia fiind îngreunată atât de zăpadă, cât şi de ceaţa care a redus vizibilitatea sub 10 metri, potrivit jandarmilor citați de News.ro.

Cei trei tineri au fost coborâţi în siguranţă la Bran.

„Turiştii nu sunt răniţi. Au fost însă foarte speriaţi şi au fost în legătură telefonică permanentă cu un coleg care vorbeşte engleză. Au fost coborâţi în siguranţă de pe munte şi sunt în afara oricărui pericol. Au ajuns alături de salvatori la Postul Jandarmeriei Montane din Bran şi se vor caza în staţiune peste noapte”, a declarat Ciprian Aldea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov.

Dacă iniţial s-a crezut că turiştii sunt britanici pentru că vorbeau foarte bine în limba engleză, în cele din urmă s-a dovedit că sunt cetăţeni germani, identitatea lor fiind confirmată de către Ambasada Germaniei la Bucureşti.

Toţi trei sunt tineri de 19-20 de ani şi nu erau echipaţi corespunzător pentru munte, necunoscând nici zona.

Cei trei turişti au plecat de dimineaţă din Bran într-o drumeţie în Munţii Bucegi pe traseul Şaua Bătrână-Poiana Guţanu, ei sunând după ajutor la Serviciul Salvamont după ce s-au abătut de la poteca marcată şi s-au rătăcit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la biserică? Enoriaşii au observat imediat şi ţinuta, ce a făcut în spatele...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Automobilul german care făcea furori în România comunistă. „Are o sobă în spate ca să-ți țină mâinile calde...
Newsweek
Casa de Pensii gata să dea un nou contract de 9.000.000€ firmei care a blocat recalcularea pensiilor
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...