Ciolacu a dat în judecată o instituție din subordinea sa pentru a-și păstra certificatul de revoluționar: Vreau să îl arăt nepoților

Data actualizării: Data publicării:
ciolacu face declaratii
Marcel Ciolacu, premierul României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Buzău, că nu va avea nici pensie de revoluţionar şi nu va solicita statului român preschimbarea certificatului pentru a beneficia de ceva de pe urma lui dar are dreptul să le arate nepoţilor că nu a fost un fals revoluţionar, referindu-se la un proces aflat pe rolul instanţelor.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat la Buzău despre procesul pe rol pe care îl are deschis, prin care încearcă să păstreze certificatul de revoluţionar.

„Nu încerc să îmi păstrez nimic. Eu nu am cerut preschimbarea certificatului de revoluţionar, dar la o zi după ce am fost prim-ministru, o instituţie subordonată premierului a luat o decizie în ceea ce priveşte prim-ministrul României. M-am bucurat foarte mult, pentru că înseamnă că suntem într-un stat democratic şi avem un stat de drept”, a spus şeful Executivului.

Citiți și:
DOCUMENT. Cererea lui Ciolacu de a fi declarat „Luptător cu Rol Determinant” la Revoluție a fost respinsă

Ciolacu a arătat că, în calitate de cetăţean, are şi el drepturi.

„Nu am nici pensie specială, mi-am dat demisia la finalizarea fiecărui mandat, ca să nu am pensie specială. Nu voi avea nici pensie de revoluţionar şi nu voi solicita statului român preschimbarea certificatului meu de revoluţionar pentru a beneficia de ceva de pe urma acestui certificat. Dar am dreptul să le arăt nepoţilor mei că nu am fost un fals revoluţionar. Dacă cineva a luat o decizie administrativă, am aceleaşi drepturi ca şi dvs. Niciodată, chiar dacă voi câştiga sau voi pierde procesul, nu am să comentez o decizie a unui magistrat, dar nici nu am să cer preschimbarea certificatului, pentru a beneficia de ceva de pe urma acestui certificat. Dar e dreptul meu de a face acest lucru. Am anunţat-o public, ca să se ştie”, a explicat premierul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”