Costin Borc: Nu trebuie să facem confuzia între decizii proaste de business şi fapte ilegale în administraţia publică

Data publicării:
Costin Borc gov-2.ro

 

"Nu vreau să deschid o cutie a Pandorei, dar trebuie să lăsăm administraţia publică să ia decizii de business. Nu trebuie să facem confuzia între decizii proaste de business şi fapte ilegale", a afirmat Borc, citat de News.ro.

Potrivit vicepremierului, alegătorii sunt cei care trebuie să decidă dacă o decizie de politică economică este bună sau nu.

"Dacă se iau decizii proaste de businees, oamenii vor observa şi poate le vor sancţiona la alegeri", a spus Borc.

Vicepremierul a făcut o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în mediul privat, unde greşelile de management, deşi pot avea consecinţe catastrofale asupra companiilor, nu se traduc în acţiuni penale.

'Nokia, de exemplu, a luat nişte decizii proaste de business. Cine are telefon Nokia în sală acum? Dacă puneam întrebarea asta acum 15 ani, altul era răspunsul", a menţionat vicepremierul responsabil de domeniile economice în cadrul guvernului.

În schimb, oficialul a cerut aplicarea în sectorul public a unei practici din sectorul privat, aceea a schimbării periodice din funcţie a persoanelor care ocupă poziţii sensibile.

"Nu am văzut angajat din serviciile publice care să-şi schimbe jobul o dată la trei ani. În multinaţionale, în departamentele de achiziţii, se fac de regulă schimbări o dată la trei ani pentru că se creează relaţii personale între cumpărător şi vânzător", a argumentat Borc.

Vicepremierul a pledat pentru stabilirea unor principii clare şi a unor instrumente de control în procesul de achiziţii puiblice, care trebuie să fie transparent.

"E o practică de a rula oamenii din vânzări, de a rupe posibilele relaţii personale care se creează între cumpăratori şi vânzători. Nu zic că este ceva ilegal, dar se creează o conexiune personală, decizia de achiziţie poate să nu se ma ia pe criterii strict raţionale", a mai spus Borc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Pensionarii cu pensie peste 4.000 lei trebuie să plătească asigurări de sănătate. „Așa e corect”
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...