Descinderi la braconieri. Polițiștii au confiscat 125 de kg de sturion și motoare de bărci

Data publicării:
capete de morun intr-o galeata
Șase capete de morun tranșate au fost confiscate în urma unor descinderi în Ialomița și Constanța într-un dosar de braconaj și furt de motoare de ambarcațiuni Foto: Poliția Română

Au fost descinderi de amploare, sâmbătă, în județele Ialomița și Constanța, într-un dosar de braconaj și furt de motoare de bărci. Polițiștii au făcut percheziții la 11 adrese, dintre care două ale unor societăți comerciale.

Oamenii legii au confiscat 5 motoare de ambarcațiuni, peste 27.000 de metri de plasă de pescuit monofilament (interzisă la deținere), 125 de kilograme de sturion, şase capete de morun tranşate, 1.750 de kilograme de icre de crap și 1.500 de kilograme de porumb. Pentru încă 1.200 de kilograme de pește din diverse specii se fac verificări pentru a se stabili proveniența acestora.

Percheziţiile au fost făcute în Feteşti, Hârşova, precum şi în alte localităţi din judeţele Ialomiţa şi Constanţa, într-un dosar în care polițiștii de la Transporturi sunt pe urmele unei grupări suspectate de furt de motoare de ambarcaţiuni, braconaj piscicol şi pescuit ilegal pe Dunăre.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri