Descoperire macabră la Timișoara: bucăți de cadavre aruncate printre gunoaie

Data publicării:
criminalisti cadavre cimitir Timisoara
Foto: opiniatimisoarei.ro

Descoperire macabră la marginea Timișoarei, unde, printre gunoaiele adunate dintr-un cimitir din zonă, au fost găsite „bucăți din cel puțin două cadavre”, informează Opinia Timișoarei.

Rămășițele umane au fost descoperite în această dimineață, lângă un cimitir aflat în apropierea ieșirii din Timișoara către localitatea Săcălaz.

Potrivit unor surse locale, în cimitir s-a făcut de curând curățenie, în urma căreia s-au adunat maldăre de coroane uscate și lumânări. Odată cu acestea, din neglijența administratorilor, au fost luate cu utilajele și fragmente de trupuri umane.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La fața locului au sosit polițiștii și procurorii, care au început cercetările. Criminaliştii au găsit un trunchi, un craniu şi mai multe oase ale picioarelor, toate împrăştiate în zona în care au fost aruncate resturile adunate din cimitir.

Din primele informații, rămășițele umane provin de la cadavre care au fost depuse, în trecut, în „groapa săracilor” din respectivul cimitir.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...