DIICOT: Şapte persoane au fost reţinute de procurori pentru trafic cu etnobotanice

Data publicării:
mascati icon diicot ...diicot.ro

Şapte persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Cluj pentru efectuare de operaţiuni cu produse care au efecte psihoactive.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis Agerpres, în cursul zilei de marţi, procurorii DIICOT Cluj au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor şapte pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2018 - 2019, pe raza municipiului Cluj-Napoca a acţionat o reţea de distribuire a substanţelor etnobotanice, al cărei principal scop a fost obţinerea unui profit material substanţial prin procurarea, distribuirea, plasarea pe piaţă, ambalarea, transportarea, manipularea şi stocarea - depozitarea de substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, respectiv prin efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile să producă efecte psihoactive”, se precizează în comunicat.

Procurorii precizează că trei dintre acuzaţi ar fi procurat din străinătate canabinoizi sintetici în stare pură, după care - fie direct, fie prin intermediul celorlalte persoane - ar fi produs şi preparat materie vegetală în scopul comercializării acesteia către terţe persoane.

DIICOT: 18 percheziţii domiciliare la locuinţele a 15 persoane bănuite de trafic de substanţe psihoactive

Pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate, persoanele care s-au ocupat în mod direct de distribuirea substanţelor susceptibile să producă efecte psihoactive au utilizat „telefoane de serviciu”, pe care le-au schimbat în mod frecvent, la fel ca şi locaţiile unde au depozitat substanţele procurate cei trei inculpaţi amintiţi mai sus, menţionează anchetatorii.

Marţi, procurorii DIICOT - Cluj şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat 18 percheziţii domiciliare la locuinţele a 15 persoane bănuite de trafic de substanţe psihoactive.

„Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 743 de grame de substanţe psihoactive sub formă cristalină, 199,4 grame de substanţe psihoactive sub formă vegetală, 169,4 grame de canabinoid sintetic, 15 comprimate, 3 laptopuri, un hard-disk, 37 de telefoane mobile, un pistol cu aer comprimat şi sumele de 8.000 euro şi 10.658 lei”, arată DIICOT.

În cursul zilei de miercuri, cei şapte urmează să fie prezentaţi Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...