Directorul INFP: Tot timpul trebuie să ne așteptăm la un cutremur

Data actualizării: Data publicării:
ionescu cu tompea

Constantin Ionescu, directorul INFP, îndeamnă la vigilență și spune că oricând se poate întâmpla marele cutremur de care se teme toată lumea. Seismul care s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă nu este de natură să ne liniștească, subliniază specialistul.

„Tot timpul trebuie să ne așteptăm la un cutremur care s-ar produce în Vrancea. Nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche că Doamne, gata, a trecut cutremurul și noi nu mai facem nimic. Trebuie să fim activi tot timpul și să facem ceva pentru prevenirea efectelor cutremurelor în România”, a declarat sâmbătă pentru Digi24 directorul general al Institutului pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu.

Intensitatea cutremurului din noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona epicentrală, a fost de 5-6 pe Mercalli. Cutremurul s-a resimțit pe direcția Bârlad-Iași-nord-nord-estul României și sud-sud-vestul României. A avut radiații către Moldova, zona Galați, și în Dobrogea. Intensitatea scade cu cât ne îndepărtăm de epicentru, a explicat Constantin Ionescu. În Bulgaria, de pildă, s-a simțit cu maximum 3 grade Mercalli, iar în Republica Moldova este posibil să se fi simțit cu 5 grade Mercalli. „Este posibil să se simtă și în Serbia sau în Turcia, la etaje superioare ale blocurilor, nu excludem acest lucru, înțeleg că cetățeni din Turcia și Serbia au completat formularul site-ului european și de-aici informațiile”, a spus Constantin Ionescu.

Pe de altă parte, cele două mișcări seismice care au fost detectate ulterior seismului care s-a produs la 2:11 nu sunt replici propriu-zise ale acestuia. Acest cutremur, de adâncime, poate să declanșeze alt cutremur, la un etaj mai jos sau mai sus, deci nu trebuie să le legăm ca replici de cutremurul inițial, a ținut să precizeze Constantin Ionescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri