Două monede antice de aur au fost returnate României de poliția din Marea Britanie

Data publicării:
Monede de aur antice.
Două monede antice de aur au fost returnate României de poliția din Marea Britanie. Foto: Ambasada României din Regatul Unit

Reprezentanţi ai Metropolitan Police au înmânat ambasadorului României la Londra, Laura Popescu, două monede antice de aur aparţinând patrimoniului cultural naţional, informează într-o postare pe Facebook Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Monedele au fost recuperate în Regatul Unit şi urmează să fie transmise către Muzeul Naţional de Istorie a României.

Această recuperare de mare însemnătate a fost posibilă graţie unei echipe din care au făcut parte „detectivii John Roch, Ray Swan şi Sophie Hayes, de la Unitatea Art & Antiques din cadrul Metropolitan Police, alături de colegii noştri ataşaţi de interne de la Londra”, notează Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri