E. Hurezeanu: E greu să spui că Traian Băsescu a vândut interesele țării. Este o declarație politicianistă

Data publicării:
traian basescu depunere juramant andrei gerea

„Traian Băsescu, într-un context concret, vorbind cu întreprinzătorii mici și mijlocii, a dat o replică punctuală noilor măsuri ale Guvernului plecând de la acordul cu FMI. Nu mi s-au părut exagerate observațiile, nu mai e mesagerul crizei și nici marele tămăduitor al ei, dar un președinte responsabil, în acest moment de cumpănă, într-o astfel de împrejurare, are dreptul la opinii. Opiniile lui Victor Ponta mi s-au părut supradozate și inactuale, nepotrivite, pentru că a făcut declarații politice hiperbolice, pe care le repetă”, a subliniat el, comentând noul război al acuzațiilor dintre președinte și premier. 

„Chiar dacă Băsescu nu ar fi obținut la negocierile pentru noul buget ce revine României decât ce a obținut, chiar dacă a negociat așa cum a negociat... cred că Ponta știe că negocierile se fac cu funcționari guvernamentali, cu experți, negocierea bugetului României a fost condusă și girată de Băsescu ca participant la Consiliu, dar a fost făcută de șerpași, nu de șef. Chiar dacă ar fi negociat Traian Băsescu bugetul României mai mult decât șerpașii, e greu să îl acuzi că a vândut intesele țării. E o declarație politicianistă, care ține de retorica electorală”, a adăugat Emil Hurezeanu.

„Ce a spus Băsescu nu ține de retorica electorală, era varianta soft a ceea ce spune toată lumea, peste tot, în ultimele zile. Victor Ponta cu Guvernul lui nu pot fi felicitați pentru cum au tranșat, pentru neclaritate. Reforma ce se anunță evident e mai înclinată la stânga decât la dreapta. Toate clauzele de dreapta ale reformei sunt cu Dacă, cele de stânga sunt supradimensionate. Nu am pretenții solomonice, dar în acest conflict Băsescu putea să își exprime punctul de vedere, trebuia să o facă, criticile au fost oricum auzite în variante mai stridente în toate colțurile vieții publice, dar felul de a răspunde al lui Victor Ponta e mai degrabă școlăresc. Ar fi bine ca el, care a trecut pe la Washington, Berlin, care se îndreaptă și spre funcția de președinte, aproape împotriva voinței lui, ar trebui să depășească sindromul postpubertar nesaturat, să îl transforme într-un sindrom postpubetar saturat, apoi în unul de premier”, a spus Emil Hurezeanu.

„Problema mai gravă decât austeritatea, lipsa de șanse, de orizont, e operațiunea pur populistă de a transforma necesitatea în virtute. Aștept o nouă generație de oameni, care să vorbească limpede despre probleme, să le numească, să spună cum pot fi transformate în soluții. Cât durează, greșelile făcute să nu se mai repete...la noi politicienii nu discută cu cărțile pe masă (...) Principala problemă înțelegeam că e colectarea insuficientă a banilor la bugetul statului. Păi de ce nu transformi fundamental instrumentele de colectare și nu schimbi băiatul cu pușculița sau nu coși pușculițele? Bulgaria, acum 2-3 ani, pe banii UE a angajat o firmă britanică, ce a spus Îmi dați 10% din tot ce obțin mai mult la încasări decât au reușit autoritățile voastre. Au intrat mult mai mulți bani în visterie, mai mulți ca niciodată. De ce nu vine Guvenrul să spună Dacă aveți o rețetă pentru stoparea evaziunii, să ne-o dați și nouă, împrumutați-ne oamenii voștri pentru un an. Nu e o rușine. Însă statul probabil trăiește în logica împărțirii profitului negru, sunt prea multe mafii, este un folos și pentru instituțiile statului”, a mai spue el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...