Nouă militari au fost răniți de o grenadă în Sălaj. Unul este în stare gravă

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta
Nouă militari au fost răniţi, miercuri, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, desfăşurat în Poligonul Crasna. FOTO: Shutterstock

Nouă militari au fost răniţi, miercuri, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, desfăşurat în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj. Unul dintre aceştia are o rană gravă la un picior, fiind preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la spital, a precizat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

ACTUALIZARE 14.50 Cei nouă militari răniţi, miercuri, în urma exploziei unei grenade în poligonul Crasna sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în stare stabilă, au transmis reprezentanţii unităţii medicale.

„În Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au ajuns nouă victime, cu vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani. Majoritatea pacienţilor au plăgi penetrante la nivelul membrelor inferioare şi superioare. De asemenea, pacienţii sunt în curs de investigare pentru stabilirea diagnosticului, fiind în acest moment stabili şi conştienţi”, se arată în informarea de presă a unităţii spitaliceşti.

Potrivit sursei citate, toţi cei nouă pacienţi rămân internaţi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, fiindu-le acordat inclusiv suport psihologic.

ACTUALIZARE 13.00 Nouă militari au fost răniţi, miercuri, în timpul unui exerciţiu de aruncare a grenadei, desfăşurat în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj. Unul dintre aceştia are o rană gravă la un picior, fiind preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la spital, a precizat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că, la ora 10.15, în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj, a avut loc un incident pe timpul executării unei şedinţe specifice de aruncare a grenadei, în urma căruia un militar din cadrul Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, din Şimleul Silvaniei, a suferit o rană gravă la picior. El a fost transportat în stare stabilă cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

„Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire şi altor opt militari aflaţi în proximitatea locului în care s-a produs incidentul. Ulterior, cei opt militari au fost transportaţi cu ambulanţe la acelaşi spital, pentru evaluare şi acordarea îngrijirilor medicale”, au precizat reprezentanţii MApN.

Conducerea unităţii a informat Parchetul Militar şi a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Știre inițială Reprezentaţii ISU Sălaj au transmis că, miercuri dimineaţa, au fost solicitaţi în localitatea Crasna, unde au găsit nouă persoane rănite. Acestea au fost evaluate medical şi transportate la UPU SMURD Zalău.

Acolo au intervenit trei ambulanţe, autospeciala de transport victime multiple şi elicopterul SMURD de la Jibou.

Victimele au fost preluate conştiente şi cooperante şi predate medicilor, pentru evaluare.

Potrivit graiulsalajului.ro, în poligonul Armatei de la Crasna ar fi avut loc explozia unei grenade.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”