Fermierii se întorc la seminţele românești

Data publicării:
porumb

Ioan Haş lucrează la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Turda de 40 de ani. A lucrat la mulţi dintre hibrizii româneşti de porumb din ultimele decenii şi care sunt din nou căutaţi de fermieri pentru că au fost creaţi special pentru condiţiile meteo de aici.

„Au o adaptabilitate faţă de condiţiile de mediu în care au fost create. În ultimii ani condiţiile de mediu s-au schimbat destul de mult”, spune cercetătorul.

Din dorinţa de a avea producţii mai mari, agricultorii români au folosit în ultimii ani boabe din import. Pentru că aceste seminţe sunt potrivite climatului mai umed din Franţa sau Germania, nu au dat roadele așteptate.

„La un moment dat, piaţa hibrizilor de porumb era ocupată în proporţie de 80% de hibrizii străini”, spune Ioan Haș.

„La început, toată lumea a pornit cu hibrizi străini, extraordinar de buni, prezentările sunt foarte frumoase, dar sincer și cu mâna pe inimă vă spun: hibridul român este mult mai rezistent la condiţiile în care le punem noi”, spune un agricultor, Ilie Pamfilie.

Iuliu Suătean, reprezentant al Direcției Agricole Cluj, spune că mulți fermieri au început să cumpere seminţe de la Staţiunea de Cercetare de la Turda sau de la cea de la Fundulea.

„E un pas normal pe care îl fac agricultorii şi cred că asta pentru ei duce la o siguranţă a unei producţii”, spune el.

Şi preţul este un argument în favoarea boabelor autohtone. Hibrizii de porumb românesc sunt cu 50% mai ieftini decât cei din import.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Pensionarii cu pensie peste 4.000 lei trebuie să plătească asigurări de sănătate. „Așa e corect”
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...