Franța | Trei români vor fi judecaţi pentru o escrocherie cu diamante în valoare de un milion de euro

Data publicării:
diamante

Trei români urmează să se prezinte la un proces în Franţa fiind acuzaţi că şi-au însuşit diamante în valoare de 1 milion de euro de la un bijutier francez şi partenerul său indian, în cadrul unui plan elaborat, similar unui scenariu de film hollywoodian, informează marţi France 24 care citează AFP, scrie Agerpres.

Suspecţii, care ar fi membrii unei reţele de hoţi de bijuterii ce operează în Europa, sunt convocaţi la data de 3 martie în faţa unui judecător, în oraşul Castres din sud-vestul Franţei, a declarat pentru AFP o sursă apropiată anchetei. Ei sunt acuzaţi că ar fi furat trei diamante de la un bijutier din localitatea Mazamet, din apropiere de Castres, care acţiona ca intermediar pentru un comerciant indian de pietre preţioase.

Înşelătoria care a avut loc în august 2017 a fost pusă la cale patru luni mai devreme, la un târg de diamante din Monaco. Atunci, doi dintre suspecţi s-au prezentat bijutierului drept un cuplu armean bogat, care dorea să investească în pietre preţioase. Ei au stabilit o a doua întrevedere la Milano şi apoi s-au întâlnit, pentru a treia oară, în Mazamet, în luna august, când presupuşii cumpărători au apelat la un specialist independent să examineze pietrele preţioase deţinute de comerciantul Nishit Shah.

După încheierea tranzacţiei, bijutierul a plasat pietrele preţioase într-o cutie sigilată, în aşteptarea transferului bancar promis, în valoare de 1,1 milioane de dolari (1 milion de euro). Însă, a doua zi, după ce nu a primit bani, bijutierul a deschis cutia şi a descoperit că aceasta era goală.

„Este o metodă clasică, ceea ce numim un hoţ cu mâini de aur - specialişti internaţionali cu talent pentru a sustrage obiecte de valoare”, a precizat sursa.

Cei doi români care s-au prezentat drept cuplu au fost arestaţi câteva săptămâni mai târziu în Nisa, unde poliţia a confiscat maşini şi ceasuri de lux, precum şi pietre preţioase reale şi false şi bani falşi, notează France 24.

Presupusul specialist, tot român, a fost arestat în noiembrie 2017 în Modane, un sat din Alpii francezi situat la graniţa cu Italia, unde s-a găsit asupra sa un diamant fals. Anchetatorii susţin că el urma să primească 50.000 de euro pentru subtilizarea celor trei pietre, în cadrul furtului orchestrat de un cetăţean sârb din Bondy, în apropiere de Paris. Procurorii au confiscat casa acestuia şi au emis un mandat de arestare.

„Acestea sunt organizaţii criminale importante, care au contacte în cea mai mare parte a Europei”, a indicat sursa.

Comerciantul de diamante, Shah, a murit în urma unui atac de cord, în Mumbai, în 2018.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”