FUGĂ DE TAXE. Asterix și Obelix pleacă în exil

Data publicării:
12122012 20asterix 20obelix-38302

Pântecele rotund al lui Obelix ar fi avut de suferit dacă ar fi rămas în Franța. Și asta pentru că președintele francez, Francois Hollande, pune la slăbit toate veniturile mari. El impune o taxă de 75% pe câștigurile mai mari de un milion de euro. O cură de slăbire care clar nu a fost pe placul actorului Gerard Depardieu, unul dintre actorii cei mai bine plătiți din Franța.

Avere de peste 85 de milioane de euro

Gerard Depardieu are o avere de circa 85 de milioane de euro din cele peste 150 de filme în care a jucat, dar și din afacerile pe care le are în imobiliare, alimentație publică și vinificație. Așa se face că, luna aceasta, Gerard Depardieu s-a mutat într-un sătuc belgian, foarte aproape de granița cu Franța, acolo unde taxele sunt mult mai mici. Este un sătuc populat cu francezi bogați, printre care și familia Mulliez, patroana magazinelor Auchan.

„Actorul Depardieu nu a făcut din asta un secret. A vrut să vină în Belgia pe motiv de taxe. Chiar dacă nu a zis-o direct, eu nu sunt naiv. Chiar cred că asta l-a împins să-și părăsească țara”, a explicat Daniel Senesael, primarul comunei Estaimpuis.

Gerard Depardieu nu este singura celebritate care alege „exilul” pentru a se feri de taxele lui Francois Hollande. Interpretul lui Asterix, actorul Christian Clavier, a plecat la Londra.

Oficial, actorul a luat această hotărâre pentru a se apăra de eventualele atacuri la care ar fi fost expus pentru legăturile strânse pe care le avea cu fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy. Dar și taxele mai mari impuse de Hollande au jucat un rol în plecarea lui Asterix.

„Pledez pentru o mai bună armonizare a politicilor fiscale în Europa, astfel încât să evităm astfel de mișcări din motive fiscale. Ar fi mult mai bine dacă Europa ar avea această armonizare de care unii o cer”, detaliază Daniel Senesael.

Apel la patriotism

Nu doar actorii fug din calea taxelor mari impuse de Francois Hollande. Miliardarul francez Bernard Arnault, directorul grupului de lux Louis Vuitton, Moet Hennessy, a aplicat pentru cetățenie belgiană în septembrie. Decizia sa a atras o serie de critici dure, iar însuși președintele Hollande a făcut apel la patriotismul miliardarului.

În Belgia, impozitele pe venit și moștenire sunt mai mici decât cele din Franța. În plus, guvernul de la Bruxelles nu pune taxă pe averea personală, așa că țara este mai atractică pentru antreprenori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noul tip de bagaj de mână permis la Ryanair: dimensiuni mai mari pentru toți pasagerii
Digi FM
Cabiria, fiica actriței Maia Morgenstern, a născut la vârsta de 26 de ani un băiețel. În urmă cu puțin timp...
Pro FM
Enrique Iglesias, mai fericit ca niciodată. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă Anna Kournikova e...
Film Now
Top 5 documentare și filme despre Freddie Mercury, vocea care a schimbat istoria muzicii
Adevarul
Muți de uimire. Reacția unor jurnaliști japonezi după ce un tren a trecut pe lângă ei cu 500 de km/h
Newsweek
Când vor crește pensiile militare? Bolojan vrea să le adopte pe „modelul” pensiilor speciale
Digi FM
Soția lui Bruce Willis s-a simțit "izolată" când a aflat că actorul suferă de demență: "Am fost cufundată în...
Digi World
Clip viral cu o simulare care arată de ce poziția de siguranță poate face diferența dintre viață și moarte...
Digi Animal World
În urgențele veterinare, fiecare minut contează: ”Amânarea tratamentului poate duce la complicații grave...
Film Now
Secretele transformării lui Dwayne Johnson. Cum a înlocuit mușchii uriași cu o siluetă mult mai suplă, după...
UTV
Cabiria, fiica Maiei Morgenstern, a născut un băiețel. Actrița a devenit bunică