Gaze de șist. Sute de oameni veniți din toată țara au protestat într-o comună din Sibiu

Data publicării:
icon

Manifestanţii veniţi din toată ţara s-au strâns în dreptul bisericii fortificate din satul Alma Vii, cu drapeluri şi pancarte.

„Refuz, rezist gazelor de sist!”, au strigat protestatarii.

Câţiva protestatari au mers în inspecţie pe dealurile din zonă. Aici au fost la un pas să se încaiere cu muncitorii unei firme de prospecţiuni din Bucureşti, însă poliţiştii au intervenit la timp.

„Cum adică, dom`le să dea cu maşina peste mine? Neruşinatule! Vii cu 400 de oameni să ne tai gâtul, mă? Nu îţi e ruşine, mă?”, s-a adresat unul dintre protestatari către angajații firmei.

Seara, protestatarii au mers la Căminul Cultural din localitate, pentru a evalua efectectele lucrărilor realizate până acum.

Cei mai mulţi dintre cei veniţi din alte judeţe la Alma Vii spun că au aflat despre problemele din zonă de pe internet.

„Nu îmi venea să cred că pot să tragă niște cabluri cu niște senzori pe lângă ușile oamenilor, prin curțile oamenilor”, a spus un bărbat venit din Deva.

„Dacă se va mai întâmpla orice împotriva sătenilor suntem apți să ne mobilizăm din toata țara, cum am făcut și astăzi, și să venim în timp util să ajutăm pe săteni”, a spus un protestatar venit din Brașov.

Protestatarii au aprins lumânări şi au urmărit filme documentare despre efectul gazelor de şist. Prospecţiunile au început în nordul judeţului Sibiu şi în judeţele învecinate la jumătatea acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
Gabi Bădălău, pensie alimentară mărită de instanță pentru copiii pe care-i are cu Claudia Pătrășcanu. Plătea...
Pro FM
Delia s-a urcat într-un brad de teama unor câini: "Veneau spre mine și am fugit. M-am zgâriat, m-am făcut...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Cum a îngropat Guvernul creșterea pensiilor militare? De ce șansele să crească în 2025 sunt zero?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...