INAUGURARE. Artificii şi concerte pentru finalizarea a 60 de kilometri de autostradă între Sibiu şi Orăştie

Data publicării:
petrecere

 

Mai bine mai târziu decât niciodată, pare a spune primarul Sebeşului, care pune la cale o petrecere de pomină pentru a marca terminarea a 60 de kilometri de autostradă între Sibiu şi Orăştie. Un tronson pentru care autorităţile au cheltuit aproape 400 de milioane de euro.

„Este oarecum o răbufnire sau o mulţumire sufletească datorită faptului că ani de zile Sebeşul a fost vitregit din acest punct de vedere”, declară Adrian Alexandru Dăncilă, primarul Sebeşului.

Primarul a evitat să spună cât costă petrecerea. 10.000 de lei vin din bugetul primăriei, iar restul din sponsorizări.

Nu se pune problema de bani, avem investitori, avem persoane care doresc să contribuie, avem trupe care au spus că organizează şi se implică în acest eveniment”, adaugă edilul.

În timp ce primarul Sebeşului se pregăteşte de chef, şoferii se gândesc la proteste. În ziua inaugurării promit să iasă în stradă pentru o altă autostradă, însă - Sibiu-Piteşti, şosea care a dispărut dintre priorităţile guvernului pe următorii cinci ani.

Drumarii au sărbătorit deja terminarea lucrărilor. Au petrecut cu mici, cârnaţi şi şampanie chiar în tunelul de la Săcel, primul de acest fel de pe o autostradă românească. Cheful a fost organizat de italienii de la Astaldi şi de românii de la Euro Construct, care au mai lucrat şi la şoseaua Bucureşti - Ploieşti, dar şi la cei 32 de kilometri de drum de mare viteză dintre Arad şi Timişoara, autostrada care a suferit cele mai multe reparaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Cine este bărbatul găsit împușcat într-un cimitir din Giugiu. Ce i-a spus soției sale înainte de a recurge la...
Pro FM
Prieten apropiat, despre Ozzy Osbourne: „A trăit la limită atât de mult, încât faptul că a ajuns să trăiască...
Film Now
„Frumoasă, puternică, asumată”. Sharon Stone, imaginea senzualității într-o ținută sumară pe coperta Harper's...
Adevarul
Mărturia veteranului ucrainean luat prizonier de propriii camarazi după ce a fost recrutat forțat de ruși
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale. Procurorul Horodniceanu, cu 40.000 lei salariu, amenință: Nu acceptăm!
Digi FM
Andreea Bălan, criticată după ce s-a îmbrăcat în fustă mini la Mănăstirea Prislop: "Cum de te-au lăsat să...
Digi World
O lună a planetei Uranus, necunoscută anterior, descoperită cu ajutorul telescopului spaţial James Webb. „O...
Digi Animal World
Au instalat o cameră în grădină și nu le-a venit să creadă ce au surprins. Două vulpi au transformat o...
Film Now
Fostul soț al Jessicăi Alba nu-și mai ascunde noua relație. Iubita lui model, cu 20 de ani mai tânără, toată...
UTV
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca de la Nisa. Piscină, grădină spațioasă și amintiri de familie