Încă 4.000 de angajați ai Poștei ar putea fi concediați

Data publicării:
07022013 20posta 20concedieri-48259

Nemulţumiţi de reorganizarea Poştei, angajaţii companiei ameninţă cu acţiuni de protest de amploare, mai întâi doar în Bucureşti pe 12 februarie, apoi în toată ţara, pe 28 februarie. Salariaţii sunt îngrijoraţi că şi-ar putea pierde locurile de muncă în perioada următoare.

„Au în vedere, cel puţin din cifrele oficiale pe care ni le-au prezentat, disponibilizarea a 1.900 de salariaţi din mediul urban, 1.000 din mediul rural”, a declarat Matei Brătianu, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România.

Numărul salariaţilor concediaţi în 2013 ar putea depăşi însă, în final, 4.000, susţin liderii de sindicat.

Citiți șiPoșta Română, în instanță. Conducerea a fost implicată în mai multe dosare

Comoara din curtea Poștei Române

Prejudicii de milioane de euro. Poşta Română, jefuită din interior

Angajații Poștei Române au ieșit în stradă

Poștasul ajunge ultimul. Firmele de curierat sunt de trei ori mai rapide

Nu este absolut nimic stabilit. Cifrele pe care cei de la sindicat le vehiculează sunt, pur şi simplu, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, vehiculate de către ei. Discuţiile şi negocierile nu s-au finalizat”, a explicat Dan Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Poşta Română.

Nemulţumirile angajaţilor mai vizează şi ultimele solicitări ale conducerii Poştei, prin care ar urma să fie reduse veniturile salariaţilor cu peste 10%, dar şi intenţia de a desfiinţa jumătate dintre oficiile poştale urbane şi a tuturor ghişeelor poştale rurale. Măsuri care, în opinia managerilor Poştei, sunt necesare pentru a putea privatiza compania. Statul vrea să vândă 51% din acţiunile pe care le deţine la Poşta Română şi caută un investitor strategic care să majoreze capitalul companiei cu banii aferenţi pachetului de acţiuni. Însă nu orice investitor!

„Un investitor de calitate şi, pentru a avea un investitor de calitate, trebie să ai proceduri de calitate. Într-o economie stabilizată, cu inflaţie scăzută, cu perspectivă, cu credibilitate, vin, de regulă, investitori de calitate. Într-o economie nestabilizată, nu”, a afirmat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României.

O concluzie care nu pune într-o lumină bună modul şi momentul în care se fac privatizările companiilor de stat româneşti, apreciază specialiştii. La fel ca şi celelalte companii de stat scoase la privatizare, şi Poşta Română are datorii. În acest caz ele se ridică la peste 550 de milioane de lei. În plus, numărul mare de angajaţi - peste 31.000 - o face mai puţin atractivă pentru investitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri