Încă o propunere de modificare a Codului Rutier

Data publicării:
politia rutiera trafic rutier masini FB.jpg 3

Iniţiatorii susţin că proiectul lor este în avantajul şoferilor, care nu ar trebui să se mai meargă în alt oraş pentru proces, în cazul în care nu a existat o vătămare corporală.

Statul tot la fel câştigă şi la Constanţa dacă mă judecă pe mine, şi la Iaşi. De ce ne deplasăm noi, dacă tot ajung la instanţă? De ce trebuie să ajung la Craiova, unde trec o dată pe an? Acolo mi s-a întâmplat şi trebuie să plec de la Vatra Dornei până la Craiova să mă duc să îmi susţin cauza. E vorba de timp, de bani consumaţi aiurea, o zi de muncă pierdută”, spune deputatul PSD Ioan Munteanu.

Iniţiatorii spun că punerea în aplicare a prevederii i-ar ajuta şi pe judecători.

Una e unde circulă cinci sute de maşini pe zi şi alta unde circulă cincizeci de maşini pe zi. Îi eliberăm şi pe judecătorii din zona aia. De exemplu, traversezi ţara, iei amendă la Timişoara şi eşti de la Buzău. Trebuie să te duci la Timişoara la proces. Nu tot judecători sunt şi la Buzău şi la Timişoara?”, argumentează Ion Melinte, eputat PSD.

Aleşii au avut în această primăvară mai multe iniţiative de modificare a Codului Rutier. Au fost deranjaţi de radarele mobile, de modul în care se obţine permisul de conducere, dar şi de limitarea vitezei în localităţi.

Cei de la Ministerul de Interne ar trebui să fie de acord cu multe schimbări. Dacă mergi în Europa şi te prinde că ai 130 km/h, te opreşte, te trage frumos pe dreapta, îţi plăteşti amenda, a doua oară nu mai greşeşti pentru că amenda este usturătoare, pe când la noi îţi plăteşti şi amenda, îţi ia şi puncte, îţi ia şi permisul şi te lasă, dacă ai cinci copii acasă, de nu ai cu ce să îi întreţii”, spune deputatul Ion Melinte.

Aleşii care au iniţiat noul proiect legislativ de modificare a Codului Rutier au precizat că nu au cerut punctul de vedere al Ministerului de Interne. Prima cameră sesizată este Senatul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomen periculos provocat de valul de caniculă care lovește România. Duminică se atinge un prag critic –...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Vicepremier: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie