Infringement împotriva României pe tema combaterii abuzului sexual asupra copiilor

Data publicării:
cladire comisia europeana -GettyImages - 9 iulie 15 2

Foto: Gulliver / GettyImages

În comunicatul Comisiei Europeme se arată îngrijorarea față de faptul că „Grecia, Spania, Italia, Malta, Portugalia şi România nu au comunicat toate măsurile naţionale adoptate pentru a asigura punerea în aplicare completă a Directivei privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a acestora şi a pornografiei infantile. (...) Textul legislativ stabileşte un nivel minim pentru sancţiunile penale şi include dispoziţii menite să combată abuzul sexual asupra copiilor pe internet şi turismul sexual cu implicarea copiilor. În plus, el are rolul de a împiedica persoanele condamnate pentru abuzuri sexuale asupra copiilor să exercite activităţi profesionale care implică un contact regulat cu copii.

Măsurile prevăzute de această directivă ar fi trebuit să fie puse în aplicare până la 18 decembrie 2013. În ciuda scrisorilor de punere în întârziere - prima etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor - trimise în ianuarie 2014 celor şase ţări, fie nu au notificat încă CE toate măsurile naţionale luate pentru a asigura punerea în aplicare completă a acestei directive, fie nu au adoptat încă legislaţia necesară pentru respectarea tuturor dispoziţiilor directivei.

Prin urmare, Comisia a decis joi să trimită aviz acestor state. Acestea au la dispoziţie două luni pentru a anunța Comisiei toate măsurile luate pentru a asigura punerea în aplicare completă a directivei, inclusiv pentru a alinia legislaţia naţională la legislaţia UE. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste ţări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Hărțuitorul familiei Măruță a ajuns inclusiv la casa părinților Andrei. Cătălin Măruță: "Are obsesii față de...
Pro FM
Shakira, trup de zeiță în costum de baie, la 48 de ani. Artista, surprinsă în timp ce se relaxa la plajă...
Film Now
Helen Mirren, secretul căsniciei cu Taylor Hackford: „Să fiu sinceră, nu-mi place să lucrez cu el”. Sunt...
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o...
Newsweek
Sindicalistul Geană, mândru că George Simion a fost la protestul Romsilva. Are 6.500€/lună venituri
Digi FM
Ce se întâmplă acum cu fetița rămasă orfană după ce tatăl i-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis. Micuța de doar...
Digi World
Un studiu asociază mii de decese în Germania cu rezistenţa la antibiotice. „Una dintre cele mai mari...
Digi Animal World
Mic la stat, mare la pază și cu barbă serioasă: ”Schnautzerul pitic, ideal pentru oamenii singuri”
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...