Kilogramul etalon din România a „slăbit”

Data publicării:
kilogram

Kilogramul. Singura unitate de măsură care îşi are reperul într-un obiect real, palpabil. Se numeşte kilogram etalon şi este un cilindru din platină şi iridiu, păstrat într-un seif al Institutului de Metrologie din Bucureşti. Valoarea lui este de nepreţuit.

În urmă cu aproape 150 de ani ajungea în Bucureşti un cilindru metalic de mărimea unei ceşti de ceai. Se numea kilogram etalon internaţional, iar pentru protecţia lui s-au luat măsuri demne de cele mai valoroase diamante.

„El este atât de protejat deoarece păstrează unitatea de masă pentru ţara noastră şi este o referinţă pentru toate măsurătorile de masă care se realizează în România. Dacă este manevrat greşit sau este utilizat prea des, el se poate uza şi valoarea care îi este atribuită periodic la Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi să nu mai fie cea reală, care este în momentul în care se face etalonarea”, a explicat George Popa, șef al Colectivului de Mase din Institutul Naţional de Metrologie.

Cu alte cuvinte, kilogramul etalon al României iese din seif o dată la 10-15 ani. Iar asta pentru că orice ieşire în atmosferă, temperatura, umiditatea îl pot afecta.

„În timp există o variaţie naturală şi datorată uzurii şi contaminării. Şi pot să fie şi unele fenomene care sunt mai greu de explicat. Or, în mod natural, toate prototipurile au o variaţie în plus sau în minus. Etalonul nostru a avut o scădere, dar o scădere redusă”, a mai spus George Popa.

Practic, kilogramul din România a pierdut în 150 de ani de existenţă aproape 50 de micrograme, în vreme ce fratele lui din Franţa „s-a îngrăşat” cu tot atâtea subunităţi de gram. Iar orice variaţie de la masa iniţială merită luată în calcul, câtă vreme micul cilindru este singurul reper valabil al tututor greutăţilor de un kilogram din lume.

Kilogramul este singura unitate de măsură care este în continuare definită printr-un prototip, prototipul internaţional al kilogramului. Sunt două experimente care se fac, unul se numeşte balanța Watt, celălalt - o sferă de siliciu”, a mai spus George Popa.

Cu alte cuvinte, cercetătorii încearcă de mai bine de 30 de ani să găsească o alternativă perfectă la micuţul cilindru din platină, astfel încât măsurătorile făcute până acum să nu fie date peste cap.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuvântul din limba engleză pe care îl folosesc toți românii, dar aproape nimeni nu-l scrie corect
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
Case la 3.500 de euro, soare și un trai liniștit. Țara de lângă România unde tot mai mulți străini se mută...
Newsweek
Cum execuți silit Casa de Pensii dacă ai primit o pensie mai mică la recalculare? Instanța a decis
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Brad Pitt, transformare totală de look pe coperta GQ. „Viața mea personală e mereu la știri. Este așa de 30...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”