Legea care reglementează vânzarea terenurilor agricole, adoptată. Agenţia Domeniilor Statului va fi înlocuită cu o super-agenție

Data publicării:
terenuri agricole

Agenţia Domeniilor Statului, care are în administrare pământurile ţării, va fi înlocuită de o alta, cu un nume pompos: Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare. Această agenţie va controla tot ce mişcă pe piaţa terenurilor agricole.

Potrivit legii, instituţia va publica anunţurile de vânzare, va verifica dreptul de preempţiune, precum şi îndeplinirea condiţiilor legale de vânzare-cumpărare. Tot noua autoritate va emite avizul final pentru tranzacţie şi va gestiona toate informaţiile pe care le va primi din teritoriu.

„Se va transforma într-o agenție imobiliară, eu i-am spus agenție de ponturi, care va avea baza de date pentru tot ce se întâmplă în România”, a spus Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli.

Legea a fost votata în Camera Deputaților, cameră decizională, cu 221 de voturi pentru, 50 de abțineri și 27 de voturi împotrivă. Producătorii agricoli din România spun că legea mai mult încurcă decât ajută.

„Este foarte greoaie, greu de aplicat în realitate, în teren, ținând cont că înainte de lege trebuia făcut cadastru funciar”, mai spune preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli.

Dacă la noi decizia s-a luat pe repede înainte, la bulgari liberalizarea pieței de terenuri agricole mai are de așteptat. Parlamentul bulgar a prelungit până la 2020 moratoriul privind vânzarea de terenuri agricole către cetățenii Uniunii Europene. Asta în ciuda avertismentului dat de Comisia Europeană, care a cerut eliminarea interdicțiilor.

Fostul comisar european Maglena Kuneva consideră că amânarea liberalizarii a avut efecte benefice, pentru că a ridicat nivelul de trai al fermierilor, a favorizat extinderea exploatărilor și îmbunătățirea dotării tehnice. Toate acestea i-au făcut pe fermierii bulgari mai competitivi pe piață. Pe de altă parte, fostul comisar european a remarcat și că liberalizarea ar putea avea efecte pozitive. Bulgaria are 400.000 de hectare nelucrate care ar putea fi cumpărate de străini și folosite pentru agricultură.

În România sunt lăsate pârloagă peste 2,2 milioane de hectare. Străinii au putut cumpăra și până acum pământ în România și Bulgaria dacă înregistrau companii mixte. Așa au ajuns ca în România străinii să dețină circa 10 la sută din totalul de 8,3 milioane de hectare de teren arabil. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra