Liviu Dragnea va reprezenta Guvernul la funeraliile fostului premier israelian Ariel Sharon

Data publicării:
Liviu Dragnea la sediul DNA captura-1

Sicriul cu trupul lui Ariel Sharon este expus în Knesset, astăzi, iar funeraliile vor avea loc luni la ferma fostului premier israelian din Deşertul Negev, unde este înmormântată şi a doua sa soţie, Lili, de origine română, decedată în anul 2000, potrivit Mediafax.

Luni dimineaţă, este programată o ceremonie oficială în Knesset, la care vor fi prezenţi premierul Benjamin Netanyahu, preşedintele Shimon Peres, membri ai familiei lui Ariel Sharon, vicepreşedintele SUA Joseph Biden, fostul premier britanic Tony Blair şi delegaţii diplomatice.

După ceremonie, sicriul va fi transportat la ferma familiei Sharon, „Havat Shikmim”, situată în Deşertul Negev, în sud-vestul Israelului, în apropiere de oraşul Sderot şi de nordul Fâşiei Gaza. Funeraliile naţionale, publice, sunt programate luni la ora 14.30 (14.30, ora României).

Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Starea sa de sănătate se deteriorase în ultimele zile, fiind critică. Ariel Sharon, aflat în comă după un atac cerebral suferit pe 4 ianuarie 2006, era în stare foarte gravă din 1 ianuarie 2014.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri