Video Localitate terorizată de hoți. Oamenii au început să-și încuie porțile și să-și monteze camere de supraveghere

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu masca in curtea unei case de la tara
Localnicii din Deparați, o comună din județul Teleorman, sunt terorizați de hoți Foto: captură video Digi24

Oamenii dintr-o localitate din Teleorman spun că sunt terorizaţi de hoţi. De o lună, aceştia sparg casă după casă, chiar dacă nu fură mare lucru. Poliţiştii susțin că au un cerc de suspecţi, dar asta nu-i linişteşte pe localnici, care şi-au cumpărat, după posibilități, lacăte sau camere de supraveghere.

„A desfăcut torpedoul și tot ce a fost în torpedou a făcut grămadă și am găsit, a doua zi dimineață, portmoneul, am avut 6 milioane bani, i-a luat”, spune bărbatul, arătându-ne mașina din curte. Ion Cocârlă povesteşte că s-a simțit în siguranță în comuna Deparați, unde locuiește, până acum o lună, când hoții i-au călcat casa, în toiul nopții.

„Eu nu încuiam, n-avem astea, cum să încui? Ce, la mine, e proprietate privată, cine să vină?”, spune el. „Când am ieșit dimineață, la 6:30, mi-a zis soția: De ce ai umblat tu pe-acolo, prin toate alea? Zic: Eu? Eu nu sunt somnambul. Când m-am dus și am văzut alea, zic: Ne-au călcat hoții”, povestește Ion Cocârlă.

În aceeași noapte, hoții au dat lovitura şi la un vecin.

„Uite lacătul, l-a spart”, arată bărbatul ușa garajului unde se află o mașină. „A pus-o pe cric, am găsit-o pe cric. Eu n-am așa ceva. Le-am spus la poliție, au venit, l-au luat ca probă. (Reporter: Ce au vrut să fure? ) Păi, asta (mașina - n.r.) are catalizator”, explică el.

Hoții au încercat să dea o spargere și la magazinul din comună. Nu au apucat să ia nimic, însă au modificat poziția camerei de supraveghere, astfel încât să nu fie văzuți.

În lipsa unor veşti bune din partea poliţiştilor, teama i-a împins pe oameni să ia măsuri.

- Aici sus, arată Ioana Hăpău, o localnică din Deparați.

- Cine v-a pus camera de supraveghere?

- Nepotul.

- Vă simțiti mai în siguranță ?

- Nu te culci liniștit, că ai grijă, așa, când ești cu cineva, să fii doi, mai zici... Dar uite, ei  (vecinii ei - n.r.) au fost doi și tot au intrat, ce să mai zic eu, spune femeia.

„Am bătut lacătul și am luat cheile”, ne arată un bărbat care și-a încuiat poarta. „Sunt trei inși, patru inși, ce să fac eu? Ies cu un lemn, cu ceva. Trebuia să îi găsească, de ce mai avem miliție, poliție?” - spune el indignat.

„De la începutul lunii și până în prezent, la nivelul localității respective au fost sesizate un număr de 4 infracțiuni de furt și o tentativă de furt. Se acționează pentru identificarea și tragerea la răspundere a autorilor, fiind constituit un cerc de suspecți”, a declarat Iulian Orbeșteanu, reprezentant al poliției.

În localitatea Deparați locuiesc aproximativ 700 de persoane.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri