Luca Niculescu, noua gazdă a emisiunii „Paşaport diplomatic”

Data publicării:
balazs luca

Balazs Barabas (stânga) îi va preda ştafeta lui Luca Niculescu

De-a lungul celor trei ani de existenţă, echipa formată din realizatorul Balazs Barabas şi producătorul Cristina Cileacu au adus în faţa telespectatorilor diplomaţi străini şi români deopotrivă, miniştri ai guvernelor lumii, premieri din alte ţări, specialişti în politica externă din întreaga lume, dar mai ales şefi de stat.

Nume mari din arena politicii şi diplomaţiei mondiale au răspuns invitaţiei de participare la emisiune: Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Rosen Plevneliev, preşedintele Bulgariei, sau Viktor Orban, premierul Ungariei, sunt doar câţiva dintre politicienii care au fost invitaţii „Paşaportului diplomatic”.

La debutul celui de-al patrulea an al emisiunii, jurnalistul Luca Niculescu preia ştafeta. Alături de Cristina Cileacu, producătorul emisiunii, Luca Niculescu va continua misiunea, deloc uşoară, de a le prezenta telespectatorilor Digi24 România văzută prin ochii diplomaţilor străini şi ai personalităţilor mondiale ale politicii.

Cei doi vor realiza, împreună, o emisiune unică în media românească, al cărei subiect principal este diplomaţia.

„Îi mulţumesc colegului şi prietenului meu Balazs pentru trei ani frumoşi, în care am muncit cot la cot pentru promovarea diplomaţiei. Şi îi urez multă baftă cu noul proiect Digi24 de care se ocupă acum”, spune producătorul emisiunii, Cristina Cileacu.

Luca Niculescu va continua să prezinte, în fiecare duminică seară, de la 20.10, emisiunea „Imparţial”, la Digi24.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea, departe de Adrian Alexandrov. Unde a apărut fostul ministru, aștepta de ani buni să facă asta
Digi FM
Andi Moisescu, reacție neașteptată după ce s-a spus că ar fi divorțat de Olivia Steer. Ce a dezvăluit despre...
Pro FM
Maya, fiica Antoniei, a făcut 15 ani. Solista a mers în Italia, acolo unde puștoaica trăiește, pentru a fi cu...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
ANAF, invitatul surpriză la nunți și botezuri: „Se va scumpi masa la restaurant”. Ar fi vizat și darul de...
Newsweek
PSD începe demersul pentru eliminarea CASS la pensie. Și mamele ar fi scutite de plata asigurărilor
Digi FM
Soția lui Bruce Willis, noi declarații despre sănătatea îndrăgitului actor: A trebuit să ne adaptăm, avem o...
Digi World
Viață extraterestră mai aproape decât credeam? Descoperire surprinzătoare pe o planetă pitică din sistemul...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Cum fac față fiicele de 11 și 13 ani ale lui Bruce Willis la boala lui debilitantă: "Nu am vrut să creadă că...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie