M. Diaconu, dat afară din Senat: Este o varză între instituţiile statului

Data publicării:
4122012 20diaconu 20carton-36846

Suntem în fața formalității de a închide acest conflict printr-o hotărâre a Senatului”, a spus Crin Antonescu.

O formalitate care nu s-a putut încheia pentru că în sala erau doar 19 senatori, o treime din numărul celor care ar fi trebuit să fie prezenţi, pentru a încheia subiectul controversat. Aşa, cazul Mircea Diaconu a fost expediat in doar cateva minute.

Am luat act, domnule președinte. Vă mulțumesc foarte mult celor care ați făcut acest efort și vă doresc succes în campania electorală”, a mai spus Antonescu.

Senatul a confirmat decizia dată de Înalta Curte de Casatie si Justitie potrivit căreia Mircea Diaconu nu mai este senator din 19 iunie.

M. Diaconu: E o varză între instituţiile statului

Nici n-am fost de faţă (la şedinţă - n.r.), n-am fost chemat, nu mi-au dat niciun SMS. Nici alţi colegi n-au fost chemaţi la şedinţă. N-am înţeles nimic din ce s-a întâmplat acolo. Nu ştiu ce sunt. S-a luat act, nu ştiu dacă decizia e valabilă. Dacă cineva ar privi situaţia la rece, tehnic, ar constata bâlbâieli, neconcordanţe şi confuzie între instituţiile statului. Am sunat şi eu să întreb "ce consecinţe tehnice sunt, ce ar trebui să fac?" Mi s-a răspuns "nu ştiu". Asta e ţara în care trăim, e o varză între instituţiile statului”, a declarat Mircea Diaconu, vicepreşedinte PNL, potrivit ziare.com.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...