MAE solicită judecarea şi sancţionarea autorilor atacului rasist din Marea Britanie

Data publicării:
mae 20primavara 201-48453

Ministerul Afacerilor Externe condamnă agresiunile la care au fost supuși doi cetățeni români care trăiesc în Marea Britanie.

Cei doi au fost victimele unui atac rasist în Marea Britanie, în 25 ianuarie. Presa din regat scrie că cei doi au fost bătuţi într-o stație de autobuz din Brighton. Înainte de a-i lovi, agresorii i-au întrebat de unde sunt.

„Ministerul Afacerilor Externe consideră că astfel de agresiuni asupra cetăţenilor români sunt inadmisibile şi solicită autorităţilor britanice anchetarea, judecarea şi sancţionarea făptaşilor în conformitate cu gravitatea faptei şi prevederile legale”, transmite MAE.

Asemenea fapte reprobabile pot fi încurajate de campania dusă în anumite mass-media britanice, precum şi de declaraţiile unor politicieni britanici la adresa cetăţenilor români care trăiesc în Marea Britanie, motiv pentru care Ministerul Afacerilor Externe solicită autorităţilor britanice să descurajeze orice mesaje şi puncte de vedere oficiale care pot induce atitudini de natură rasistă la nivelul populaţiei”, se precizează în comunicatul ministerului român de Externe.

„Până la această oră, Ambasada României la Londra nu a fost contactată de niciun cetăţean român implicat în acest caz”, arată oficialii români.

Campanie negativă adresată românilor și bulgarilor

Încă de la sfârșitul lunii trecute, presa britanică scria că Guvernul de la Londra ia în considerare, între alte opţiuni, lansarea unei campanii publicitare negative în România şi Bulgaria, în încercarea de a a-i convinge pe potenţialii imigranţi să nu vină în Marea Britanie după anularea restricţiilor de pe piața muncii.

Vă rugăm nu veniţi în Marea Britanie. Plouă, joburile sunt puţine şi prost plătite”, plănuiesc miniştrii să fie mesajul acestei campanii negative, scria The Guardian în ediţia online. Planul, care se va concentra asupra dezavantajelor vieţii britanicilor, figurează între alte opţiuni, ca înăsprirea accesului imigranţilor din Uniunea Europeană la servicii publice sau „deportarea” celor care nu găsesc un loc de muncă într-un termen de trei luni, potrivit publicaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri