Ministrul Apărării: Lucrările de la Deveselu sunt în grafic, în septembrie-octombrie se finalizează

Data publicării:
mircea dusa fb mapn foto valentin ciobirca

Foto: Facebook / MApN . Foto: Valentin Ciobîrcă  

„Împreună cu cadrele responsabile din MApN am efectuat o vizită la baza de la Deveselu, că am dorit să văd stadiul executării lucrărilor, mai ales a celor care sunt în responsabilitatea ministerului nostru. Am vizitat și baza sistemului antirachetă. Lucrările sunt în grafic, se apropie de finalizare, practic, în lunile septembrie-octombrie se finalizează toate lucrările, astfel încât termenele pe care le-am stabilit cu partenerul american să fie respectate”, a spus ministrul Apărării, citat de Agerpres.

Mircea Dușa a adăugat că la Deveselu au fost finalizate până în prezent lucrările la infrastructura comunei, autoritatea locală realizând deja stația de epurare cu banii alocați de către Guvernul României.

„În același timp, Guvernul a alocat bani și pentru extinderea rețelei de apă potabilă din zona unde va funcționa sistemul antirachetă și în comuna Deveselu și pot să vă spun că s-a finalizat stația de epurare de către autoritatea locală din banii de la bugetul de stat. Sunt realizate premisele pentru operaționalizarea conform graficului a sistemului antirachetă de la Deveselu”, a conchis ministrul Mircea Dușa.

La 3 mai 2011, președintele României a anunțat public decizia CSAT privind aprobarea amplasării la Unitatea militară Deveselu, în județul Olt, a componentelor din România ale sistemului de apărare antirachetă. La 13 septembrie 2011, ministrul Afacerilor Externe al României și secretarul de stat al SUA au semnat, la Washington, Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice.

Documentul a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 290/ 2011, care a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011.

La 28 octombrie 2013 au început lucrările principale de construcție la Facilitatea antirachetă din cadrul Bazei militare Deveselu, iar la 29 iulie 2014 a fost finalizat cadrul de implementare a Acordului (14 Aranjamente de Implementare/amendamente la Aranjamentele de Implementare).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu