Minoră de 12 ani, decedată după ce a căzut dintr-un microbuz

Data publicării:
112

O minoră de 12 ani din localitatea Badon a decedat marţi, la Zalău, după ce a căzut dintr-un microbuz de transport persoane căruia i s-au deschis uşile în mers.

„În data de 19 februarie, ora 14.37, pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, un bărbat de 57 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un microbuz de transport persoane, cursă regulată, nu a asigurat închiderea uşilor din spate, moment în care o minoră de 12 ani, pasageră în microbuz, s-a dezechilibrat şi a căzut în spatele microbuzului, pe partea carosabilă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, într-o informare de presă.

Potrivit sursei citate, poliţiştii sunt la faţa locului, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). Şoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

În urma impactului, minora a decedat, deşi personalul SMURD şi al ambulanţei sosite la faţa locului au efectuat circa 50 de minute manevre de resuscitare.

„La ora 14,36, SMURD Zalău a intervenit la un accident rutier soldat cu o victimă, resepctiv un copil de sex feminin, de 12 ani, căzută dintru-un microbus, în muncipiul Zalău, zona Astralis. Victima, care era inconştientă şi în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, la ora 16.10 fiind declarat decesul de către medicul de pe ambulanţă”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Lucian Jacodi.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Europa se topește în iulie 2025! Primul val de căldură aduce temperaturi de peste 40 de grade
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Apărarea antirachetă a SUA, afectată după războiul de 12 zile. Mii de interceptori consumați pentru a ajuta...
Newsweek
OFICIAL Funcționează programul informatic de la Casa de Pensii. În ce ordine se dau banii restanți?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...