Moartea bizară a celor două surori din Rodna: Fratele lor nu a spus nimic. Au fost găsite pentru că nu și-au luat banii de la primărie

Data publicării:
banda politia nu treceti
Foto: Inquam Photos / George Călin

Corpurile celor două surori din comuna Rodna, găsite moarte vineri în propria casă, nu prezentau urme de violenţă, iar cercetările în acest caz continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, a anunțat IPJ Bistriţa-Năsăud.

„În urma efectuării necropsiilor de către Serviciul de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud, nu au fost identificate urme de violenţă, nefiind suspiciuni cu privire la cauza deceselor. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a survenit decesul celor două persoane”, a comunicat IPJ, citat de Agerpres.

Cele două surori aveau 41, respectiv 52 de ani, iar corpurile lor se aflau în stare avansată de putrefacţie.

Fratele femeilor, care locuia cu acestea, a fost audiat de poliţişti, nefiind dispusă vreo măsură faţă de acesta.

Primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că una dintre surori era încadrată ca persoană cu grad de handicap, iar cealaltă era însoţitorul ei şi primea bani de la primărie.

În cursul zilei de vineri, pentru că nu venise nimeni să ridice indemnizaţia aferentă, primarul l-a trimis pe angajatul de la compartimentul social să verifice situaţia la domiciliul femeilor, unde l-a găsit pe fratele acestora, care i-ar fi spus despre una dintre surori că este moartă.

În casă, însă, angajatul primăriei avea să le găsească decedate pe ambele surori, motiv pentru care au fost alertate autorităţile.

„Ieri (vineri - n.r.), fata de la casierie ar fi spus că nu a mai venit după indemnizaţie. Atunci doamna secretar m-a sunat pe mine, spunând „cred că este o problemă acolo”. Eu l-am trimis pe băiatul de la compartimentul social să se ducă până la faţa locului. În momentul în care a intrat în curte, a ieşit fratele afară, a povestit cu el, a văzut că ceva nu este în regulă.

Până la urmă i-a spus că e moartă (una dintre surori - n.r.). A intrat în casă şi, până la urmă, dintr-o moartă a găsit două moarte. În secunda doi, m-a sunat pe mine, i-am spus să anunţe toate organele competente. A sunat la Poliţie, IML, tot. S-a găsit şi o pătură cu sânge într-un dulap, am înţeles, de acolo a venit suspiciunea că ar fi şi altceva. Încă nu ştim, se va pronunţa IML şi Criminalistica”, a spus primarul.

Cele două femei şi fratele lor locuiau împreună, fiind rămaşi orfani de tineri, şi se pare că în casă se obişnuia să se consume alcool. Aceştia mai au un frate, stabilit în străinătate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...