Video Exclusiv Momentul în care două mașini sunt strivite între două TIR-uri pe A1 a fost filmat. Cinci oameni au murit

Data actualizării: Data publicării:
masini pe autostrada
Momentul în care două mașini sunt strivite între două TIR-uri pe A1 FOTO: captură video Digi24

Imagini în exclusivitate cu momentul impactului care a dus la tragedia de pe autostrada A1: un microbuz a fost strivit între două TIR-uri și cinci oameni au murit. 

 

În imagini se vede o coloană uriașă de mașini pe sensul de mers către Capitală, pentru că un accident avusese loc de dimineață. Tot pe imagini se vede cum șoferii înaintează ușor, iar la un moment dat, în imagini pot fi observate cele patru mașini implicate.

Se vede cum primul TIR rămâne pe loc, în spatele lui se află microbuzul în care se aflau cele cinci persoane care au murit, dar și o altă mașină, iar cel de-al doilea TIR intră în ele și le strivește,

Momentul impactului este unul greu de privit, pentru că cele două mașini mici au dispărut pur și simplu între cele două TIR-uri.

Cinci oameni au murit în accidentul de circulație grav care a avut loc marți dimineață, lângă Bucuresti, pe Autostrada A1. Au fost implicate patru mașini, printre care și două camioane.

Alte două persoane au fost rănite, respectiv șoferul unui TIR și șoferul unui autoturism.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri