O femeie a căzut pe șine la Piața Unirii, în timp ce metroul intra în stație

Data publicării:
peron metrou
O femeie a fost transportată la spital, marţi, după ce a căzut în faţa metroului, în timp ce acesta intra în staţie. FOTO: Shutterstock

O femeie a fost transportată la spital, marţi, după ce a căzut în faţa metroului, în timp ce acesta intra în staţie, transmite Agerpres.

„Marţi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Brigada de Poliţie pentru Transportul Public a fost sesizată telefonic de către Dispeceratul Metrorex şi ulterior prin apel 112 cu privire la faptul că într-o staţie de metrou, din Sectorul 3 (Piața Unirii), o persoană ar fi căzut pe calea de rulare a metroului, în timp ce acesta intra în staţie”, informează Biroul de presă al DGPMB.

Poliţiştii, precum şi echipajele de prim-ajutor, sosite la faţa locului, au intervenit şi au extras persoana de pe şina metroului, constatându-se faptul că era conştientă, aceasta fiind transportată la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate.

„Cercetările sunt continuate de Brigada de Poliţie pentru Transportul Public - Serviciul Poliţiei Metrou, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul”, arată sursa citată.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Kevin Costner și-a ipotecat casa pentru westernul "Horizon: An American Saga": Dacă nu vă place, puteţi să...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...