O femeie a murit după ce a căzut de pe Casa Presei din București. Ce spune Poliția

Data publicării:
Casa Presei București.
Casa Presei București. Foto: Profimedia

O femeie a murit joi dimineața, după ce a căzut de pe Casa Presei Libere din Bucureşti, potrivit poliției.

„Astăzi, în jurul orei 6,30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 2 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că o femeie s-ar fi precipitat de la etajul unei clădiri situată în Sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, precum şi echipaje de prim ajutor, acestea din urmă constatând decesul persoanei”, potrivit Biroului de presă al DGPMB, citat de Agerpres.

În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei.

„Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, potrivit comunicatului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...