O pacientă cu COVID a plecat din spital ca să meargă la biserică

Data actualizării: Data publicării:
icoana cu fecioara maria si pruncul si o lumanare aprinsa
Foto: Guliver/GettyImages

Situaţie incredibilă în Vaslui. O pacientă cu COVID, internată la spitalul din Bârlad, a părăsit duminică unitatea medicală pentru a merge la biserică să se roage.

Un cadru medical al spitalului a anunțat poliția din Bârlad, duminică, în jurul orei 10:30, că o pacientă a părăsit secția spitalului în care era internată. Femeia, în vârstă de 49 de ani, a fost găsită în scurt timp de către personalul de serviciu al spitalului într-o biserică amplasată în curtea unității medicale.

„Noi am deschis un dosar de cercetară penală sub aspectul săvârșirii infracțunii de zădărnicire a combaterii bolilor”, a precizat la Digi24 purtătorul de cuvânt al Poliţei Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. El a mai spus că femeia avea, totuși, mască de protecție în momentul în care a fost găsită.

„Nu se face așa ceva, oricât de credincios ești! Infecția se răspândește foarte repede, nu trebuia să meargă la biserică. Noi nu putem încuia pacienții, dar aceștia trebuie să fie conștienți că nu au voie în comunitate, dacă nu sunt complet vindecați. Chiar dacă avea mască, ea a sărutat toate icoanele! Am fost nevoiți să anunțăm poliția”, a spus Daniela Borș, managerul spitalului din Bârlad, citată de vremeanouă.ro.

Potrivit sursei citate, femeia este chiar lucrător medical, fiind infirmieră la Spitalul Județean Vaslui.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Imagini scandaloase cu o femeie care își supune fiica unui ritual de exorcizare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
De ce Kelly Clarkson nu s-a mai întâlnit cu nimeni după divorțul de Brandon Blackstock: „Se întâmplă multe în...
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Războiul din Ucraina va decide viitorul lumii
Newsweek
75 magistrați au pensiile speciale de 21.000 lei blocate de Nicușor Dan. Care e cauza „războiului”?
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...