Patru soldați români, răniți în Afganistan

Data publicării:
soldat roman pleaca in afganistan mfax

Militarii au securizat zona și au solicitat ajutoare.

Starea lor e bună, dar au fost duși la un spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale cei patru militari, din cadrul Batalionului 2 Manevră „Yellow Scorpions” au fost răniţi în Afganistan, în urma răsturnării blindatului în care executau o misiune, duminică, 19 mai a.c., în jurul orei 12.00 (ora României).

„Cei patru militari executau o misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan când, în urma exploziei unei anvelope, maşina de luptă a grupei de infanterie de tip MRAP în care se aflau s-a răsturnat”, arată MApN.

În urma incidentului, plutonierul-major Dorin Segedi, şi caporalii clasa a III-a Sorin Bănulescu, Sergiu Ola şi Elena Cristina Marin au fost răniţi.

După acordarea primului ajutor la faţa locului, militarii au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din baza militară Apache.

La această oră, militarii sunt în afara oricărui pericol şi sunt monitorizaţi de personal medical de specialitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...