Percheziții la clanuri mafiote care vând heroină. Circa 20 de persoane vor fi audiate la DIICOT

Data publicării:
mascati politia

Mai multe percheziții au avut loc, joi, la clanurilor Zoicăreni, Toboșari și Cocalari, care se ocupă cu vânzarea de heroină. Un număr de 22 de persoane vor fi audiate la DIICOT, transmite, joi seara, Poliția Română, informează Mediafax.

Joi, polițiștii de la Serviciul Antidrog și procurorii DIICOT au derulat o operațiune de combaterea traficului de droguri de mare risc (heroină) și a operațiunilor cu substanțe psihoactive.

„Astfel, în baza mandatelor obținute de la Tribunalul București, polițiștii antidrog au efectuat 19 percheziții în București și în județul Ilfov”, conform sursei citate.

În urma acestor activități, până în prezent, au fost ridicate 200 de grame de heroină, 50 de doze de heroină, pregătite pentru comercializare, 10 grame și 17 doze de psihoactive, 59 de comprimate de metadonă, 6 alte comprimate, 14.600 de lei, 250 de euro, 4 cântare electronice de precizie, 10 kg. de tutun, 15 obiecte ce ar putea fi folosite în lupta corp la corp (furci, topoare, satare, cuțite) și diferite obiecte cu valoare probatorie.

Au fost puse în executare 22 de mandate de aducere, membrii unor grupări infracționale urmând a fi duși în fața procurorului DIICOT, pentru audieri și luarea măsurilor legale.

Surse apropiate anchetei au precizat, pentru Mediafax, că este vorba despre membri ai clanurilor Zoicăreni, Toboșari și Cocalari.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul obligatoriu când înmatriculezi o maşină. Mulţi nu ştiu că trebuie să îl aibă şi pierd timp
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...