Percheziţii la clubul Pandurii Târgu Jiu. Președintele Consiliului de Administrație, acuzat de spălare de bani

Data publicării:
MARIN CONDESCU2646273-Mediafax Foto-Puiu Florinel Gureanu

Oficialii echipei de fotbal au mai fost în atenţia anchetatorilor. În luna iulie, poliţiştii au verificat documentele contabile ale clubului, existând suspiciuni că fondurile primite de la Primărie și de la Complexul Energetic Oltenia au fost cheltuite nejustificat.

Acţiunea a fost organizată după ce, în iunie, acţionarul majoritar al clubului, Complexul Energetic Oltenia, a depus o plângere în care susține că de doi ani a nu putut vedea cheltuielile clubului.  

Marin Condescu ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operaţiuni.

Întreaga operațiune de astăzi de este coordonată de Poliţia Gorj şi de Parchetul Tribunalului Gorj, informează Mediafax.

Anchetatorii au descins la sediul clubului Pandurii Lignitul din centrul municipiului Târgu Jiu şi la vila pe care Marin Condescu o are în cartierul primăverii din oraş. Marin Condescu nu a fost găsit de anchetatori acasă, fiind plecat din Târgu Jiu cu echipa de fotbal Pandurii, care duminică seară a disputat un meci la Constanţa, cu echipa Săgeata Năvodari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...