Peste 70.000 de pelerini la Mănăstirea Nicula

Data publicării:
nicula

Clopotele au răsunat înainte de răsăritul soarelui şi i-au chemat pe credincioşi în biserică. Mulţi s-au împărtăşit pentru ca după două săptămâni de post să aibă şi sufletul curat pentru marea sărbătoare.

La Liturghie, preoţii i-au îndemnat pe oameni să se îndrepte spre Dumnezeu şi să pună mai mult preţ pe familie.

Mii de oamenii s-au rugat pentru sănătatea celor dragi.

Pioşenia şi răbdarea credincioşilor au fost răsplătite cu 16 mii de sarmale, dar şi cozonaci.

Aseară, icoana despre care se spune că este făcătoare de minuni a fost scoasă din biserică şi a fost purtată în procesiune de preoţi. Pelerinii au înconjurat lăcaşul de cult în coate şi în genunchi şi s-au rugat pentru iertarea păcatelor.

Peste noapte, dealurile din jurul mănăstirii unde au înnoptat credincioşii au fost luminate de zecile de mii de lumânări. Autorităţile spun că peste 70.000 de oameni au participat la pelerinajul din acest an de la mănăstirea Nicula.

Icoana Maicii Domnului, adăpostită în lăcaşul de cult, este considerată ca având puteri tămăduitoare. Mulţi oameni susţin că s-au vindecat de boli grele, iar familii au reuşit să aibă copiii, după ce s-au rugat acolo. Mănăstirea Nicula datează din 1552 şi este printre cele mai vechi aşezăminte monahale din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita