REVIZUIREA CONSTITUȚIEI. Președintele e șeful statului. Are mandat de patru ani și atribuții reduse

Data publicării:
cotroceni - 5554378-Mediafax Foto-Razvan Chirita 3

Membrii Comisiei au adoptat două amendamente propuse de PNL, primul introducând noţiunea de „şef al statului” în cazul preşedintelui României, relatează Mediafax.

„Preşedintele României este şeful statului, reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării”, a fost amendamentul PNL, adoptat cu 16 voturi pentru, două voturi împotrivă şi o abţinere.

Un alt amendament al PNL adoptat în Comisie prevede că „mandatul Preşedintelui României este de patru ani şi se exercită de la data depunerii jurământului”.

Totodată, PNL a retras amendamentul prin care se preciza că „preşedintele îşi exercită funcţia cu neutralitate, fără partizanate politice sau de altă natură, iar după expirarea mandatului nu mai poate face parte din partide politice, nu mai poate candida în alegeri şi nu mai poate ocupa funcţii de demnitate publică".

Preşedintele merge la Consiliul European când se discută politică externă

USL a agreat, luni, ca noua Constituţie să prevadă că preşedintele reprezintă România la Consiliul European doar când pe agendă figurează subiecte privind politica externă sau politica de securitate a UE, în restul situaţiilor reprezentarea ţării fiind asigurată de premier.

„Am clarificat şi în ceea ce priveşte reprezentarea României la Consiliul European: România e reprezentată de preşedinte când agenda presupune politica externă a UE şi politica de securitate. În celelate cazuri, e reprezentată de premier”, a spus, luni, după şedinţa conducerii USL, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

În primăvara anului trecut, a existat o dispută între preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul USL în privinţa reprezentării la Consiliul European. Disputa a fost tranşată în final de Curtea Constituţională, care a stabilit că şeful statului reprezintă România în UE şi că acesta este cel care poate decide mandatarea premierului pentru a participa la Consiliul European.

USL: Pe noua Constituţie, preşedintele nu mai poate refuza un ministru, la remaniere

USL a mai agreat, luni, ca noua Constituţie să clarifice raporturile dintre preşedinte, pe de o parte, şi Guvern şi Parlament, pe de altă parte, în sensul în care şeful statului să nu mai poată refuza un ministru propus de premier, la remaniere, a precizat, luni, liderul PNL Crin Antonescu.

Totodată, potrivit lui Crin Antonescu, USL a agreat ca noua Constituţie să prevadă clar că, atunci când desemnează un candidat pentru postul de premier, preşedintele trebuie să constate care este voinţa electoratului, respectiv care este majoritatea parlamentară.

Președintele comisiei parlamentare pentru revizuire a arătat că noua Constituţie va prevedea în mod clar faptul că preşedintele nu mai poate refuza un ministru propus de premier la remaniere.

Liderul PNL a arătat că preşedintele constată care este opţiunea premierului şi a Parlamentului şi, în situaţia în care condiţiile de legalitate nu sunt încălcate, numeşte ministrul propus de premier.

Viitorul preşedinte nu va putea convoca niciun referendum dacă nu are aprobarea Parlamentului, a mai decis comisia de revizuire a Constituţiei.

Preşedintele va propune candidaţii pentru şefia serviciilor

Preşedintele ar urma să propună Parlamentului candidaţii pentru şefia SRI şi a SIE, să numească şeful Statului Major General, la propunerea ministrului Apărării şi cu avizul premierului şi să prezinte anual în Parlament starea securităţii naţionale, potrivit unor amendamente adoptate la Constituţie.

Grupul parlamentar al PNL a propus o serie de amendamente care completează articolul 92 din Constituţie privind atribuţiile şefului statului în domeniul apărării.

Astfel, „președintele propune Parlamentului candidaţii pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii şi director al Serviciului de Informaţii Externe”.

„Preşedintele numeşte șeful Statului Major General, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul primului-ministru. În maximum șase luni de la depunerea jurământului, preşedintele înaintează Parlamentului Strategia Naţională de Securitate. Preşedintele prezintă anual Parlamentului, reunit în şedinţă comună, un mesaj privind starea securităţii naţionale”, reprezintă completarea la actualul text constituţional, adoptată în comisia de revizuire a Constituţiei.

O prevedere similară există în cazul numirii şefilor serviciilor de informaţii în actuala formă a legii fundamentale, precizându-se la articolul 65 din Constituţie că plenul celor două Camere ale Parlamentului numeşte la propunerea preşedintelui directorii serviciilor de informaţii.

De asemenea, la propunerea PNL, a fost schimbată denumirea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în „Consiliul Naţional de Securitate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...