Revoluția din '89, la Europa Liberă: „Spitalele din Timișoara gem la propriu și la figurat”

Data publicării:
elba

Dictatorul Nicolae Ceaușescu, în ultimele zile ale regimului comunist

19 decembrie. Autoritățile comuniste închid granițele

Este o ţară închisă România. După cum ştiţi, la început s-au blocat frontierele cu Iugoslavia şi cu Ungaria, mai apoi cea cu Bulgaria, în timpul zilei de astăzi, N.C. Munteanu, am aflat că şi frontiera cu Uniunea Sovietică este închisă. Aeroportul Internaţional Otopeni este blocat, este închis, nu se mai poate circula. Transporturile feroviare au fost blocate, de asemenea, este o informaţie recentă. Nu se mai circulă, deci, nici înspre Ungaria, respectiv, Austria, Germania, nici înspre sud, nici înspre nord”, spunea Emil Hurezeanu.

Înregistrarea integrală și transcriptul emisiunii sunt disponibile AICI.

19 decembrie. Represiunea și reacțiile internaționale

O emisiune de criză. Şocaţi, la rândul nostru, ca milioane şi milioane de români şi de străini, martori în aceste zile al unuia dintre cele mai sălbatice scenarii de represiune în masă cunoscute în Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial. Evenimentele din România cunosc o evoluţie galopantă şi tragică. Demonstraţiile şi, din nefericire, se pare că şi gravele incidente continuă la Timişoara, dar şi în alte oraşe ale ţării”, avertiza Emil Hurezeanu.

Declaraţiile oficiale conţin patru elemente principale: unu, anunţă că doi diplomaţi de la ambasada Statelor Unite din Bucureşti au plecat la Timişoara pentru a lua cunoştinţă la faţa locului de cele întâmplate şi de situaţia actuală. Ei nu s-au întors încă şi nu şi-au făcut cunoscute constatările. Doi, după ce îşi vor prezenta raportul la ambasada americană la Bucureşti, domnul Allan Green, va decide sub ce formă să prezinte protestul ţării sale Guvernului român. S-a precizat că va fi un protest redactat în termenii cei mai severi. Trei, Statele Unite se consultă cu aliaţii lor din NATO şi din Comunitatea Economică Europeană pentru a elabora o atitudine comună faţă de evenimentele din România. Şi patru, este în curs de examinare a relaţiilor bilaterale române-americane pentru a determina ce alte măsuri s-ar mai putea lua”, afirma Nestor Ratesh.

Înregistrarea integrală și transcriptul emisiunii sunt disponibile AICI.

20 decembrie. Responsabilitatea regimului Ceaușescu

Spitalele din Timişoara gem la propriu şi la figurat, copleşite de numărul răniţilor şi mortilor pe care nimeni nu îi în stare să îi numere. Se vorbeste de sute şi din ce în ce mai des, de mii, în timp ce revolta oamenilor pare să se extindă şi în alte oraşe”, relata N.C. Munteanu.

După ce au făcut din România ţara cea mai săracă de pe continent, Ceuşeştii au făcut acum şi locul celui mai mare masacru din perioada postbelică. Aşa cum au transmis agenţiile de presă şi martorii oculari, împortiva demonstranţilor paşnici regimul a folosit mitraliere, tancuri şi elicoptere”, spunea, la rândul său, Șerban Orescu.

Înregistrarea integrală și transcriptul emisiunii sunt disponibile AICI.

21 decembrie. Stare de urgență

În momentul în care vă vorbim, în Timişoara a fost deja decretată starea de urgenţă. Starea de urgenţă decretată după un discurs foarte ameninţător al lui Nicolae Ceauşescu, care, în mai multe rânduri, a vorbit despre situaţia foarte gravă. Însă în timpul în care el vorbea, minţea. Pentru că la Timişoara se întâmplau încă lucruri importante”, afirma N.C. Munteanu.

Înregistrarea integrală și transcriptul emisiunii sunt disponibile AICI.

21 decembrie. Reacțiile internaționale sunt tot mai virulente

Primul-ministru francez, Michel Rocard a cerut răsturnarea rapidă de la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Luând cuvântul în Adunarea Naţională, premierul francez a declarat: „Putem fi siguri de un singur lucru. Sfârşitul rezervat acestui regim este sfârşitul rezervat tuturor acestor regimuri catastrofale. El va cădea şi cu cât va cădea mai repede, cu atât mai bine”, afirma Doina Alexandru.

Înregistrarea integrală și transcriptul emisiunii sunt disponibile AICI.

22 decembrie. Căderea regimului Ceaușescu

Mai întâi aş vrea să spun ca român, înainte de toate, că am trăit cea mai frumoasă zi a vieţii mele. Felicităm poporul român, felicităm tineretul, ne înclinăm în faţa eroilor acestei zile, acestor ultime zile şi nădăjduim că ziua care a caracterizat emanciparea poporului român va fi declarată în curând sărbătoare naţională”, spunea Șerban Orescu.

Înregistrarea integrală și transcriptul emisiunii sunt disponibile AICI.

23 decembrie. Reacția Statelor Unite

Întrebat de reporteri despre evenimentele din România, preşedintele Bush a apreciat că e vorba de de o schimbare dramatică. Preşedintele a dat un răspuns foarte succint, deoarece tocmai se pregătea să urce într-un elicopter pentru o scurtă călătorie. Dar mai devreme în cursul zilei, Casa Albă dăduse publicităţii o declaraţie în care schimbarea din România era salutată cu deosebit entuziasm”, relata Nestor Ratesh.

Înregistrarea integrală și transcriptul emisiunii sunt disponibile AICI. 

Oamenii aceia de la Timișoara au început povestea eliberării României. Ce s-a întâmplat la București deja presupune aranjamente, în mod necesar”, a spus jurnalistul Emil Hurezeanu, joi, în „Jurnalul de seară”.

Europa Liberă era în anii 80 instrumentul de informare normală a românilor, pentru că era tot mai singular acest instrument în peisajul public românesc. Viața politică românească gravita în jurul aventurilor cuplului Ceaușescu, în condiții de maximă penurie, de umilințe pentru cetățeni, prizonierii iernilor lungi și friguroase, ai cozilor lungi la alimente. Europa Liberă a sesizat seismele ce erau anunțate după 85 prin venirea la putere în URSS a lui Gorbaciov. Era o promovare a unui om mai tânăr, mai deschis, mai modern”, a adăugat Emil Hurezeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri