Românca Simona Noja-Nebyla, manager al şcolii de balet a Operei din Viena, demisă după descoperirea unor nereguli grave

Data publicării:
simona noja-nebyla foto adevarul
Foto: Adevărul

Directorul artistic şi managerul şcolii de balet a Operei de Stat din Viena au fost demişi vineri din funcţie, la trei zile după ce o comisie de anchetă a descoperit nereguli grave în cadrul instituţiei, relatează dpa, citată de Agerpres.

Abuzurile fizice şi verbale raportate asupra copiilor la principala academie de balet din Austria, unde studiază în prezent în jur de 130 de elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, 80% dintre ei din străinătate, au avut legătură cu o lipsă aproape totală a controlului calităţii şi a gestionării corespunzătoare în cadrul instituţiei, a anunţat marţi comisia de anchetă.

Prin urmare, coregraful francez Manuel Legris a fost demis din funcţia de director artistic al şcolii, dar îşi va păstra cealaltă funcţie - cea de director al Baletului Operei din Viena, a anunţat Federal Theatre Holding.

Comisia informase că Manuel Legris a vizitat academia de balet doar de câteva ori pe an.

Totodată, românca Simona Noja-Nebyla nu va mai deţine funcţia de director managerial al şcolii de balet a Operei de Stat din Viena, a precizat sursa citată.

Comisie: Schimbările par concepute pentru a îmbunătăţi mai degrabă imaginea publică a instituţiei decât bunăstarea elevilor

Guvernul austriac a înfiinţat comisia de anchetă în aprilie în urma plângerilor primite privind metode abuzive de predare şi un caz de presupusă hărţuire sexuală la principala academie de balet din Austria.

Comisia a precizat în raportul său final că şcoala nu dispunea de criterii scrise privind angajarea personalului sau gestionarea problemelor de sănătate ale elevilor.

„Am primit informaţii potrivit cărora elevii ar fi fost sfătuiţi să înceapă să fumeze, astfel încât să le fie mai puţin foame”, a declarat preşedinta comisiei Susanne Reindl-Krauskopf.

Elevii erau strigaţi pe numele mic şi cu mărimea la îmbrăcăminte pentru a se evidenţia greutatea acestora şi au existat informaţii privind abuzuri fizice în timpul antrenamentelor.

Opera de Stat din Viena a început să ia măsuri pentru a remedia situaţia, însă comisia a afirmat că schimbările par concepute pentru a îmbunătăţi mai degrabă imaginea publică a instituţiei decât bunăstarea elevilor.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile