România are detectoare de substanțe nucleare. Sistemul a fost instalat la Aeroportul Otopeni

Data publicării:
detector radiatii - GettyImages - 22 iulie 2015

Totul s-a realizat printr-un proiect comun al Statelor Unite cu ţări din UE. Americanii au plătit pentru tot sistemul peste 20 de milioane de dolari şi au instruit peste 300 de poliţişti de frontieră români.

Trei dispozitive fixe, instalate la Aeroportul Henri Coandă, vor scana orice marfă care intră sau iese din ţară. Alte şase aparate mobile vor supraveghea frontierele cu Moldova, Ucraina şi Serbia.

„Proliferarea şi traficul ilegal cu materiale nucleare şi radiologice este un pericol pentru securitatea tuturor. În cadrul acestei strategii, le asigurăm aliaţilor noştri echipamente moderne pentru detecţie şi instruire pentru a le consolida capacităţile de descurajare, detectare şi interdicţie a traficului ilicit de materiale nucleare şi radiologice”, a declarat Duane Butcher, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite, la inaugurarea sistemului.

Până acum nicio ţară europeană nu a raportat oficial că ar fi interceptat un transport ilegal de materiale radioactive. Liderii mondiali sunt, însă, îngrijoraţi că astfel de substanţe nucleare pot ajunge în mâinile organizaţiilor teroriste.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obligatoriu pentru toți românii care vor să-și scoată animalul de companie din țară. Ce trebuie să faci ca să...
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Câți bani pierzi după introducerea CASS dacă ai pensie între 1.281 și 8.000 lei? Cât e impozitul?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, adevărul despre relația cu Amber Heard: „Am fost un fraier că m-am îndrăgostit”. Actorul se...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...