România va avea o șosea chiar pe malul mării

Data publicării:
sosea
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Primul tronson a primit autorizaţiile de construcţie după opt ani, timp în care a fost desenat şi proiectat de nenumărate ori. Proiectul este finanaţat cu bani europeni.

Șoseaua de coastă va începe din Portul Tomis, mai exact din fața Comandamentului Forțelor Navale. Potrivit șefului de proiect, lucrările vor începe în toamna acestui an.

Şoferii vor avea la dispoziţie, pe o distanţă de 10 kilometri, o bandă de circulaţie pe fiecare sens de mers. La fel cei care vor dori să facă o plimbare cu bicicleta de-a lungul mării.

La intrarea în staţiunea Mamaia va fi capătul şoselei de coastă, respectiv al treilea tronson. Însă, turiştii vor mai avea de aşteptat câţiva ani buni până când se vor plimba pe aici, pentru că primul tronson al şoselei va fi gata în iunie 2015.

De o parte şi de alta a drumului vor fi şi locuri de parcare, dar şi stâlpi de iluminat. Planurile sunt măreţe pe hârtie.

Pentru facilitarea accesului persoanelor vârstnice, a copiilor, a persoanelor cu dizabilități, vom monta un lift pe plan înclinat, un funicular. Va avea o pasarelă care va traversa peste șosea”, explică managerul de proiect.

Constăneţenii, care vara sunt copleşiţi de traficul aglomerat, abia aşteaptă demararea lucrărilor. „Sper că va aduce mai mulți turiști. E o veste bună și pentru constănțeni, o să avem unde să ne plimbăm vara și iarna”, spune un localnic.

Administratorii oraşului nu au anunţat o dată exactă pentru finalizarea întregii şosele. Nici nu au cum să o facă, pentru că întâi, Uniunea Europeană trebuie să aprobe celelalte proiecte pentru tronsoanele doi şi trei şi abia apoi să aloce banii. Însă, odată terminată, şoseaua de coastă a României va putea concura cea din Trogir, Croaţia sau Coasta de Azur, în Franţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Șocul vieții pentru un pensionar. La o pensie de 598 lei i-au oprit 60 lei CASS. Sunt 400.000 cazuri
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”