Roșia Montană. A zecea noapte de proteste în Capitală. Bulevardul Regina Elisabeta a fost din nou blocat

Data publicării:
rosia montana digi-2

Actualizare 01.40. Cea de-a zecea zi de proteste s-a încheiat fără incidente. Circulaţia pe bulevardul Regina Elisabeta a fost reluată pe ambele sensuri.

Actualizare 01.05. Circulaţia pe bulevardul Regina Elisabeta s-a reluat pe un singur sens. În stradă au mai rămas aproximativ 150 de protestatari.

Actualizare 00.10. Cei prezenţi au avut parte, ca şi în seara precedentă, de un moment muzical oferit de patru studente la Conservator, care au cântat la vioară mai multe piese clasice. Ele au dat tonul şi la imnul naţional „Deşteaptă-te, române!”, pe care l-au interpretat împreună cu restul manifestanţilor.

Actualizare 23.10. Peste 200 de manifestanţi au blocat din nou bulevardul Regina Elisabeta. Cordoanele de jandarmi s-au repoziţionat pe bulevard la capetele porţiunii ocupate de manifestanţi, respectiv între rondul de la Universitate şi intersecţia cu strada Academiei.

Manifestanţii au venit cu steaguri, deja tradiţionalele peturi umplute cu pietricele şi bannere pe care sunt scrise mesaje ca "România nu e de vânzare". Ei au cerut retragerea proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor de la Roşia Montană.

„Cerem, în primul rând, demisia iniţiatorilor acestui proiect, interzicerea categorică a mineritului pe bază de cianuri, intrarea Roşiei Montane pe lista UNESCO şi retragerea statutului impus de zonă monoindustrială asupra acestei localităţi, pentru o dezvoltare durabilă şi reală”, a spus unul dintre protestatari.

Proteste au fost şi la Sibiu. Aproape o sută de oameni s-au strâns în centrul istoric al oraşului. Ei s-au declarat împotriva proiectului Roşia Montană, dar şi a exploatării gazelor de şist.

Ca să se facă auziţi, protestatarii au început să strângă semnături pentru o petiţie pe care o vor trimite Guvernului.

__________________________________________________________________________

Oamenii au ieșit din nou în stradă, deoarece spun că declarațiile politice nu sunt suficiente și sunt menite să împrăștie manifestanții.

Vlad Ioachimescu, unul dintre protestatari, spune că oamenii din stradă vor „demisia inițiatorilor acestui proiect”, „interzicerea categorică a mineritului pe bază de cianuri” și retragerea statutului de zonă monoindustrială pentru Roșia Montană.

Protestatarul a anunțat că duminică va avea loc din nou un miting, poate chiar mai mare decât cel de duminica trecută, la nivel național. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri