Salvamontiștii au avut o zi de „foc” ieri. Au salvat 120 de persoane de pe munte iar 42 au fost duse la spital

Data publicării:
270309822_6907547029286400_4601811712687422833_n
Foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont/ Facebook

Peste 110 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, în urma acţiunii salvatorilor montani fiind salvate 120 de persoane, dintre care 42 au fost transportate la spital.

„Zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr foarte mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 114 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, precizează joi reprezentanţii Salvamont pe Facebook.

Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov (15) şi Salvamont Sinaia (14).

S-au mai înregistrat 12 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 9 pentru Salvamont Muntele Mic, 8 pentru Salvamont Lupeni, câte 6 pentru Salvamont Predeal şi Neamţ.

Au mai fost câte 5 apeluri pentru Salvamont Cluj, Maramureş, Suceava şi Sibiu; câte 4 pentru zona Azuga, Gorj şi Harghita; 3 apeluri pentru Salvamont Alba; câte două pentru Salvamont Bihor, Dâmboviţa şi Vatra Dornei.

Au mai fost intervenţii ale Salvamont judeţul Braşov, Bistriţa-Năsăud şi Borşa.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 120 persoane, dintre care 42 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transportul la spital.

S-au mai primit 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...