Shakira a intrat în travaliu, cu primul copil

Data publicării:
shakira 20gravida 201-45205

Artista urmează să nască primul ei copil. Potrivit agenției de presă Reuters, ea a intrat în travaliu.

Shakira, alături de iubitul său, Gerard Pique | facebook.com

Shakira a pozat recent, doar în sutien şi fustă, alături de iubitul său, Gerard Pique, cu puțin timp înainte de naşterea primului copil, iar fotografiile le-a postat pe contul de Facebook.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, venirea pe lume a copilului era programată pentru începutul sau mijlocul lunii februarie. „Nu există niciun semn că ar putea naşte mai curând”, a declarat Rodrigo Beltran, purtătorul de cuvânt al artistei, la sfârșitul lunii decembrie, când Gerard Pique a făcut o farsă, de Ziua păcălelilor în Spania, că a devenit tatăl unui băiețel.

De-a lungul carierei sale, Shakira a primit numeroase premii, printre care două Grammy, opt Latin Grammy şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur. Albumele Shakirei s-au vândut în peste 50 de milioane de copii pe plan mondial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cutremur în România duminică dimineața într-o zonă neobișnuită. În ce orașe s-a resimțit
Digi FM
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra însărcinată avea două pistoale asupra sa. Ce a scris pe Facebook cu câteva...
Pro FM
Kelly Osbourne șochează cu noul ei look. Fanii reacționează la imaginile cu fiica lui Ozzy: „AI? Cine este...
Film Now
Eddie Murphy și Martin Lawrence au devenit oficial socri. Copiii lor s-au căsătorit în secret
Adevarul
Un anumit tip de carne este asociat cu cancerul de colon. Ce spun cercetătorii
Newsweek
Care pensionari iau 300 lei în plus la pensie de luni? Cine sunt cei care pierd între 200 și 500 lei
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
De ce actorul Morgan Freeman poartă mereu o mănușă pe mâna stângă
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”