SRI: Hackerii au folosit echipamente de rețea din afara României. Atacul, revendicat de o grupare pro-rusă

Data actualizării: Data publicării:
silueta hacker cu gluga si laptop, cu steagul rusiei in spate
Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil". Foto: Profimedia Images

Serviciul Român de Infromații precizează că atacul cibernetic care a avut loc vineri dimineață a fost lansat din afara României, hackerii exploatând „ vulnerabilități de securitate cibernetică”. Atacul a fost revendicat de un grup de hackeri pro-rus, care au mai lansat atacuri asupra site-urilor unor instituții din state precum SUA, Estonia, Polonia, Cehia, dar și asupra site-urilor NATO.

„În data de 29 aprilie 2022, începând cu ora 04:00, o serie de site-uri aparținând unor autorități naționale, respectiv instituții financiar-bancare au fost victimele unui atac cibernetic de tip Distributed-Denial-of-Service (DDoS). Atacul a determinat indisponibilizarea site-urilor pentru mai multe ore.

În urma investigațiilor realizate de Centrul Național CYBERINT din cadrul Serviciului Român de Informații s-a stabilit că atacatorii cibernetici au utilizat echipamente de rețea din afara României. Atacatorii au preluat controlul asupra echipamentelor în cauză prin exploatarea de vulnerabilități de securitate cibernetică, respectiv a lipsei unor măsuri de securitate cibernetică și le-au utilizat ca vector de atac asupra site-urilor din România.

Atacul cibernetic a fost revendicat de gruparea KILLNET de sorginte estică, pro-rusă, specializată în atacuri de tip DDoS. Tot în această lună, gruparea KILLNET a lansat atacuri DDoS asupra site-urilor unor instituții din state precum SUA, Estonia, Polonia, Cehia, dar și asupra site-urilor NATO.

Responsabilitatea pentru asigurarea securității cibernetice primare a infrastructurilor afectate nu aparține Serviciului Român de Informații. Cu toate acestea, având în vedere amploarea atacurilor cu impact la adresa securității naționale, Centrul Național CYBERINT din cadrul Serviciului Român de Informații cooperează activ cu entitățile responsabile pentru investigarea atacurilor cibernetice și remedierea efectelor acestora.

Precizăm că site-urile afectate nu fac parte din cadrul Sistemului Național de Protecție a Infrastructurilor IT&C de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic (ȚIȚEICA) gestionat de Serviciul Român de Informații prin Centrul Național CYBERINT”, se arată în comunicatul Serviciului Român de Infromații.

Mai multe site-uri guvernamentale, printre care cel al Guvernului și cel al Armatei, au fost atacate cibernetic vineri dimineață. Purtătorul de cuvînt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat la Digi24 că atacul a blocat accesul utilizatorilor la pagină, nefiind afectate date sensibile sau confidențiale. Atacul a fost revendicat de o grupare de hackeri ruși considerați apropiați de regimul de la Kremlin.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Prieten apropiat, despre Ozzy Osbourne: „A trăit la limită atât de mult, încât faptul că a ajuns să trăiască...
Film Now
Nicole Kidman, îmbrățișări calde cu fiicele sale. Imagini rare din vacanța de vară, alături de familie. „Acum...
Adevarul
Mărturia veteranului ucrainean luat prizonier de propriii camarazi după ce a fost recrutat forțat de ruși
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale. Procurorul Horodniceanu, cu 40.000 lei salariu, amenință: Nu acceptăm!
Digi FM
Cine sunt tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR. Primarul comunei în care locuia fata: „Ce pot să...
Digi World
Cine este Larry Ellison, mogulul tehnologic care vine tare din urmă şi l-ar putea detrona pe Elon Musk în...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Dublă întâlnire. Jennifer Aniston și Jim Curtis, la cină cu actrița Courteney Cox și iubitul acesteia...
UTV
Thailanda oferă 200.000 de bilete de avion gratuite pentru turiștii străini