STS vrea să extindă sistemul de urgenţă 112 printr-o investiţie de 13 milioane lei

Data publicării:
ambulanta smurd mediafax

Contractul are ca obiect furnizarea unui sistem informatic la cheie, complet integrat în arhitectura Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU) şi perfect interoperabil cu toate centrele 112 judeţene, sistem informatic a cărui realizare va cuprinde furnizarea unei componente hardware (echipamente IT&C), inclusiv instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a acesteia, respectiv dezvoltarea şi implementarea unei componente software în vederea modernizării SNUAU la nivelul municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov”, se arată în anunţul de participare al licitaţiei publicat pe www.e-licitatie.ro.

Potrivit sursei citate, contractul va avea o durată de 5 luni de la data atribuirii şi va fi finanţat de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile.

În a doua parte a lunii februarie, STS a mai lansat o licitaţie care vizează furnizarea de echipamente IT&C, inclusiv instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a acestora, precum şi dezvoltarea şi instalarea de aplicaţii software în vederea punerii în practică a proiectului „Extinderea infrastructurii informatice a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) pâna la nivelul resurselor mobile ale agenţiilor de intervenţie Ambulanţă şi SMURD şi al Unităţilor de Primiri Urgenţe”.

Contractul a fost estimat la 57,7 milioane de lei (TVA inclusă).

Ofertele vor fi deschise la începutul lunii aprilie, conform anunţului de participare.

Autoritatea contractantă a stabilit durata contractului la 6 luni, iar finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este operatorul SNUAU, cunoscut şi sub denumirea serviciul de urgenţă 112.

SNUAU a fost lansat la nivel naţional în aprilie 2005, în urma unei investiţii de 40 milioane de euro, şi a avut ca furnizor principal compania suedeză Ericsson, care a livrat aplicaţia software şi echipamentul necesar conectării centrelor de preluare a apelurilor şi agenţiile dispecer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avantaje ai la pensie dacă ai lucrat în condiții grele. Explicații pentru grupele I și II de muncă
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”