Tânăr prins beat la volan de trei ori în aceeaşi zi. A dat vina pe datina Mucenicilor

Data publicării:
politist rutiera amenda circulatie radar 1

Peripeţiile lui Costel au început de dimineaţă, la ieşirea din Capitală, în apropiere de Gara de Nord. Maşina bărbatului părea să meargă în zig-zag, aşa că poliţiştii l-au oprit pe şofer şi l-au rugat să sufle în etilotest. Era băut, dar alcoolemia nu era suficient de mare pentru un dosar penal, astfel că bărbatul a fost amendat şi rugat să nu mai bea dacă are de gând să conducă. Explicaţia lui: a băut un pic de Sfinţii Mucenici.

Doar că sărbătoarea a continuat tot la volan, iar la prânz, Costel se întâlnea cu poliţiştii din Buftea şi alt etilotest.

Claudia Burada, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, : „A rezultat o alcoolemie de 1,05 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. A fost condus lângă autovehicul, unde îl aşteptau nişte persoane cunoscute, care urmau să îl conducă la domiciliu. I s-a adus la cunoştinţă că nu are voie să conducă pentru că are dosar penal”.

Surpriză! Bărbatul a ajuns acasă, dar a mai băut puţin şi s-a urcat din nou la volan.

Claudia Burada, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov: „Două ore şi jumătate mai târziu, poliţiştii rutieri din Chitila l-au oprit din nou în trafic. A fost testat din nou cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. De această dată i s-a întocmit dosar penal şi pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără posesia de permis de conducere”.

În toate cele trie cazuri, bărbatul le-a spus poliţiştilor că nu a făcut decât să respecte datina Mucenicilor, iar poliţiştii i-au răspuns că şi ei respectă o tradiţie: întocmesc dosare penale pentru cei care conduc băuţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
Viața după un divorț de 100 de milioane de dolari. Ce relație are regizorul Steven Spielberg cu fosta sa...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Lovitură pentru sute de mii de pensii care vor scădea. Instanța a decis: „Nu e stagiu de cotizare”
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Leonardo DiCaprio, schimbare de look la 50 de ani: cu părul și sprâncenele vopsite, la CinemaCon 2025, unde...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...