Taximetriști din zona Gării de Nord și a Gării Basarab, amendați de polițiști

Data actualizării: Data publicării:
taxi1

Aproape 60 de amenzi au fost date de polițiștii de la transporturi din București în urma unor controale la taximetre în zona Gării de Nord și a Gării Basarab, potrivit Mediafax.

Polițiștii anunță că acțiunea a vizat prevenirea faptelor de natura penală și contravențională ce se produc în sectorul transportului de persoane în regim „taxi” și prevenirea și combaterea ilegalităților ce se produc în sectorul economic.

Au fost verificate 35 de auto și au fost legitimate 115 persoane, fiind aplicate 56 de amenzi, dintre care 37 la regimul rutier, în valoare de 8.570 de lei, și 10 la Legea privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Au mai fost aplicate alte 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 58.500 de lei pentru diverse încălcări ale prevederilor legale.

În colaborare cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București au mai fost indisponibilizate și 40 de kilograme de carne, precum și preparate speciale, în valoare totală de 10.480 lei și au mai fost aplicate 2 sancțiuni, în valoare de 20.000 de lei.

Totodată, în urma controlului au fost disponibilizate 50 de accesorii de telefoane mobile, 20 de telefoane mobile și 900 de lei.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor costa motorina şi benzina din 1 august? Preţurile se măresc după creşterea taxelor
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Cassie Ventura, prima reacție după verdictul în cazul lui Sean „Diddy” Combs: „Vom continua să luptăm în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Cine a decis să impună CASS la pensiile peste 3.000 lei? De ce nu s-au tăiat și pensiile speciale?
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Ce mânânci influențează visele. Cercetătorii sugerează existenţa unei legături între coșmaruri şi intoleranţa...
Digi Animal World
Țara în care turiștii sunt „atacați” de insecte. Imaginile cu roiul de gândaci sunt virale
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Florin Ristei si-a oficializat relația cu Yasmin Awad pe rețelele de socializare