Tone de deșeuri periculoase și gunoaie au fost descoperite de polițiști la o societate comercială

Data publicării:
deșeuri
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de neutralizare a produselor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri. Sursa foto: Poliția Română

Polițiștii din Călărași au descoperit și ridicat tone de deșeuri periculoase și gunoaie la o societate comercială care avea ca obiect de activitate eliminarea acestora. Deșeurile provin nu numai din România, ci și din spațiul european și din afara UE, transmite Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Călărași printr-un comunicat transmis sâmbătă.

La data de 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Călărași au pus în executare un mandat de percheziție la sediul unei societări comerciale, din județul Călărași, se spune în comunicatul de presă transmis sâmbătă.

În urma percheziției au fost descoperite și ridicate 114.850 de kilograme și 107.200 de litri deșeuri periculoase și nepericuloase, precum și un bazin de 5 tone, care conținea o substanță de culoare brun-roșcată, deversată în sol pe un perimetru de aproximativ 100 de metri pătrați.

deseuri
sursa foto: Poliția Română

Polițiștii au constatat că deșeurile ar fi fost colectate de o societate comercială, specializată în eliminarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, provenite de la diferite societăți comerciale din România, țări membre ale Uniunii Europene, cât și din țări din afara spațiului european.

De asemenea, au fost ridicate atât probe din sol, cât și din recipientele descoperite în incinta societății de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor, urmând a se stabili trasabilitatea substanțelor, se mai precizează în comunicat.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de neutralizare a produselor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

La activitățile de descoperire a deșeurilor și investigarea situației constatate au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale - Structura Arme chimice, biologice, radiologice, nucleare și explozivi cu randament înalt (CBRNE) din cadrul Poliției Române, precum și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Rita Ora, declarație emoționantă pentru Taika Waititi, de ziua lui: „Sunt atât de mândră de tine, mă inspiri...
Film Now
De la Paris la Veneția. Lily Collins, surprinsă la filmările pentru „Emily in Paris” în cel mai romantic oraș...
Adevarul
Cât de aproape e acum pacea în Ucraina și ce are de făcut România. „Asta arată capacitatea Europei de a se...
Newsweek
Decizie cu impact uriaș pentru pensiile contributive și militare. „Plata pensiei se suspendă”
Digi FM
Dan Negru, mesaj tranșant despre războaiele care zguduie lumea: „Trimiteți copiii elitelor pe front. Va fi...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Omul care și-a dorit să stârnească rivalitatea între Mila Kunis și Natalie Portman, la filmările pentru Black...
UTV
Andra și Cătălin Măruță, vacanță la Marbella. Cine este milionarul alături de care și-au petrecut sejurul in...